Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi face angajări

Publicat in Adevarul, vineri 26 iulie 2013 ·

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi caută patru ambulanţieri şi doi asistenţi, posturile vacante fiind pentru staţiile din Vânju Mare, Orşova şi Drobeta Turnu Severin.

Două posturi de ambulanţier sunt vacante la Drobeta Turnu Severin, unul la Vânju Mare şi altul la Orşova.

În cazul şoferilor de pe salvare, se cere obligatoriu cursul de ambulanţier, care se face la Bucureşti, iar dacă acesta nu este absolvit, candidatul trebuie să prezinte dovada că s-a înscris. Alte condiţii pentru înscrierea la concurs se referă la vechimea de minimum trei ani ca şi şofer profesionist, categoriile de permis B şi C şi absolvirea liceului.

Ambulanţierii trebuie să cunoască de asemenea şi tehnici de acordare a primului ajutor pentru că şi ei pot fi în situaţia de a se implica în acordarea de îngrijirilor medicale, într-o situaţie de urgenţă.

„În afară de cunoştinţele pe partea de legislaţie rutieră şi cunoştinţe elementare în domeniul mecanicii, spre exemplu orice zgomot care intervine în timpul rulării, la ambulanţă, să reuşească să stabilească din ce zonă vine şi dacă această chestiune pune sau nu pune în pericol deplasarea ambulanţei pe mai departe, este vorba de o parte de prim ajutor”, a spus directorul tehnic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi, Nicuşor Cîtu.

Cele două posturi de asistent sunt vacante la Drobeta Turnu Severin şi la Orşova, doar cel de la staţia din Orşova fiind pe o perioadă nedeterminată. Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, medicul Doina Leuştean asistenţii trebuie să aibă o vechime de minimum şase luni ca şi asistent generalist şi să fie absolvenţi de şcoală postliceală în domeniu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 17 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 35 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 48 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 3 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Papa Francisc își anulează toate audiențele din cauza unui „ușor episod de gripă”. Urmează o vizită de patru zile în Luxemburg și Belgia

Ziare.com acum 18 minute
Suveranul Pontif își anulează toate audiențele programate pentru luni, 23 septembrie, din cauza unui „ușor episod gripal”, ca măsură de precauție în vederea călătoriilor care urmează, potrivit AFP. ”Din cauza unei uşor episod gripal şi ca măsură de

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°