Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Instalaţiile termice şi centrala de la Teatru trebuie înlocuite

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Primarul Decebal Bacinschi a prezentat consilierilor locali în cadrul şedinţei ordinare de joi situaţia existentă la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia” şi necesitatea derulării unor lucrări la instalaţiile termice şi de climatizare care deservesc imobilul. Edilul a spus că, în urma unui raport de expertiză întocmit de specialişti, a fost constatat faptul că actuala centrală termică este subdimensionată, funcţionând la jumătatea capacităţii de care ar fi nevoie pentru încălzirea întregii clădiri. Costul estimativ al lucrărilor pentru înlocuirea centralei termice şi reabilitarea instalaţiilor de încălzire şi climatizare se ridică la suma de 75.000 de euro. ”Am făcut un raport de expertiză tehnică privind instalaţiile de încălzire şi climatizare. Au venit specialişti, ne-au făcut o socoteală, ne-au spus ce probleme se ridică. Centrala este subdimensionată, este cam la jumătate din capacitatea de care am avea nevoie. Trebuie făcut racordul de termoficare şi o serie întreagă de alte lucrări. O estimare a costurilor acestor lucrări s-ar ridica la suma de 75.000 de euro, inclusiv TVA. Cred că ar trebui să hotărâm dacă încheiem un contract cu cei care vor realiza această lucrare. Am înţeles că este o societate comercială din Bucureşti foarte serioasă care este în măsură să ne rezolve problema instalaţiilor de încălzire şi climatizare”, a declarat primarul Decebal Bacinschi. Edilul a cerut un punct de vedere aleşilor locali. ”Instalaţia de climatizare este o necesitate, pentru că dacă nu funcţionează normal duce, în timp şi la degradarea clădirii”, a spus consilierul Liviu Oloeriu.

Consiliul Local Focşani a alocat la sfârşitul anului 2012 suma de 500.000 lei pentru reabilitarea Teatrului Municipal, având în vedere şi faptul că în această toamnă, pe 21 noiembrie, instituţia de cultură emblematică a Focşaniului împlineşte 10

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 23 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°