Gigi Mulţescu schimbă sistemul de joc în meciul cu SC Vaslui. Mulţescu nu a digerat eşecul din debut cu ACS Poli Timişoara, acolo unde jucătorii săi au făcut un meci jenant, şi are de gând să folosească împotriva lui SC Vaslui un alt sistem, şi anume 4-2-3-1. Dinamo nu a mai câştigat de ani buni în faţa lui SC Vaslui, la fel cum nici Gigi Mulţescu nu a mai învins de 7 ani trupa moldoveană.
”Avem un adversar foarte dificil. Toate pregătirile s-au făcut pentru a spăla creierele jucătorilor după meciul de la Timişoara. Sunt puţin dezamăgit pentru că unele probleme mi s-au confirmat în jocul de la Timişoara. Am mai încercat câteva alternative, iar până la ora jocului urmează să aleg una dintre ele. Nu ştiu care e adevărata faţă a unor jucători. Încă suntem în căutări.Luchin este scos din calcul pentru acest meci. Vor apărea câteva schimbări faţă de meciul de la Timişoara. Acum sunt sigur că vor avea o altă prezenţă fizică. Voi schimba şi sistemul de joc în acest meci. Bălgrădean are şansele cele mai mari să fie titular”a spus Mulţescu.
Cel mai probabil, primul “11” trimis de Gigi Mulţescu în meciul cu SC Vaslui va fi: Bălgrădean – Fai, Grigore, Asanovic, Filip – Rus, Boubacar – Strătilă, Matei, Curtean – Thomas.
Gigi Mulţescu schimbă sistemul de joc în meciul cu SC Vaslui. Mulţescu nu a digerat eşecul din debut cu ACS Poli Timişoara, acolo unde jucătorii săi au făcut un meci jenant, şi are de gând să folosească împotriva lui SC Vaslui un alt sistem, şi anume 4-2-3-1. Dinamo nu a mai câştigat de ani buni în faţa lui SC Vaslui, la fel cum nici Gigi Mulţescu nu a mai învins de 7 ani trupa moldoveană.
”Avem un adversar foarte dificil. Toate pregătirile s-au făcut pentru a spăla creierele jucătorilor după meciul de la Timişoara. Sunt puţin dezamăgit pentru că unele probleme mi s-au confirmat în jocul de la Timişoara. Am mai încercat câteva alternative