Sucevenii mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru a se bucura de un serviciu care, într-o societate modernă, este considerat indispensabil – apa caldă.
Conducerea societăţii de termoficare a municipiului Suceava a anunţatieri, oficial, că din data de 5 august va întrerupe furnizarea apei calde menajere, pentru aproape o lună de zile.
Măsura îi va afecta pe sucevenii racordaţi la sistemul centralizat timp de aproape o lună de zile, adică până pe 29 august.
Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat că sistarea furnizării acestui serviciu se face în scopul efectuării lucrărilor de reparaţii anuale planificate, acestea fiind strict necesare asigurării condiţiilor tehnice de livrare a energiei termice în sezonul rece următor.
Rămâne de văzut cât de mult îi consolează acest lucru pe sucevenii care ajung acasă obosiţi, prăfuiţi şi încinşi de soare, după o zi toridă de august, pentru a constata că la robinete curge doar apă rece.
Sucevenii mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru a se bucura de un serviciu care, într-o societate modernă, este considerat indispensabil – apa caldă.
Conducerea societăţii de termoficare a municipiului Suceava a anunţatieri, oficial, că din data de 5 august va întrerupe furnizarea apei calde menajere, pentru aproape o lună de zile.
Măsura îi va afecta pe sucevenii racordaţi la sistemul centralizat timp de aproape o lună de zile, adică până pe 29 august.
Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat că sistarea furnizării acestui serviciu se face în scopul efectuării lucrărilor de reparaţii anuale planificate, acestea fiind strict necesare asigurării condiţiilor tehnice de livrare a energiei termice în sezonul rece următor.
Rămâne de văzut cât de mult îi consolează acest lucru pe sucevenii care ajung acasă obosiţi, prăfuiţi şi încinşi de soare, după o zi toridă de august, pentr