Cinefilii ieşeni sunt aşteptaţi duminică seară, începând cu ora 21:30, să discute în parcul Copou pe marginea filmului “Nuntă în Basarabia”, regizat de Nap Toader. Invitaţia este lansată de Asociaţia Voluntarilor în parteneriat cu Asociaţia C.O.N.TOUR şi Casa de Cultură “M. Ursachi”, cu scopul de a promova campania “Aducem Basarabia acasă”.
Protagoniştii peliculei, coproducţie moldo-româno-luxemburgheză, sunt un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău, care s-au căsătorit recent în România. Cei doi, interpretaţi de actorii Vlad Logigan şi Victoria Bobu, sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiţie între rudele tinerilor însurăţei, iar situaţia e tensionată în plus din cauza diferenţelor de obiceiuri în astfel de ocazii. Deşi în spatele discuţiilor despre ritualuri se ascund animozităţi care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric şi politic, mirele şi mireasa sunt prinşi în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc şi scoate în evidenţă deosebirile de educaţie, cultură şi convingeri politice dintre ei.
Regizorul şi-a caracterizat propriul film ca fiind nu un “pod de flori”, ci mai degrabă o “coliziune de flori”, care evidenţiază şi ironizează prejudecăţile pe care oamenii din România şi Republica Moldova le au unii faţă de ceilalţi. Această comedie romantică (al doilea lungmetraj realizat de Nap Toader) a obţinut în 2009 premiul special al juriului la Festivalul de Film “Black Nights” din Talinn. Înainte de premiera de la Chişinău, “Nuntă în Basarabia” a mai rulat în cadrul unor festivaluri internaţionale de film din Canada (Montreal) şi Rusia. Doi ani mai târziu, pelicula a fost nominalizată la trei dintre premiile Gopo.
Cinefilii ieşeni sunt