Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Stoia vrea să ajute o pizzerie care se află în ilegalitate de 15 ani

Publicat in News Timisoara, vineri 26 iulie 2013 ·

Cunoascuta pizzerie Poli din Timişoara funcţionează fără contract de concesiune de la Primăria Timişoara din anul 1998. Mai grav este faptul că şi vechiul contract de concesiune prevedea ca acest local să aibă o tonetă de 12 metri pătraţi şi o terasă de 24 metri pătraţi…

În realitate, patronii acestui stabiliment s-au întins pe aproape 100 de metri pătraţi pe care nu au acte. Totul a ieşit la iveală în urma unor lucrări pe care reprezentanţii municipalităţii le-ai făcut în zona respectivă, mai exact aceştia au fost apostrofaţi de angajaţii pizzeriei pentru că vroiau să cureţe buruienile care împrejmuiau terasa.

Aceiaşi angajaţi zeloşi le-au atras atenţia celor de la Primărie că se află pe o proprietate privată. În acel moment, viceprimarul Traian Stoia le-a cerut patronilor să prezinte actele preivind legalitatea localului. Atunci s-a aflat că respectiva locaţie are mari probleme în a-şi dovedi legalitatea.

Culmea este că Stoia dă dovadă de clemenţă, chiar împotriva intereselor primăriei, şi vorbeşte la superlativ de patronul pizzeriei. “Cei de la Primărie, nu doresc să-l ajute pe acest patron să intre în legalitate. Acest om, a plătit impozit chiar dacă nu avea contract de concesiune. Normal ar fi, să-l ajutăm să-şi rezolve problema pe cale amiabilă”, a spus viceprimarul Stoia.

În alte împrejurări, acelaşi viceprimar nu a fost atât de înţelegător, acum arătându-şi şi partea “sensibilă” deşi există un evident conflict de interese. Cunoascuta pizzerie Poli din Timişoara funcţionează fără contract de concesiune de la Primăria Timişoara din anul 1998. Mai grav este faptul că şi vechiul contract de concesiune prevedea ca acest local să aibă o tonetă de 12 metri pătraţi şi o terasă de 24 metri pătraţi…

În realitate, patronii acestui stabiliment s-au întins pe aproape 100 de metri pătraţi pe care nu au acte. Totul a ieşit la iveală în urma unor luc

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 47 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°