Comisarul şef Gheorghe Negoiţescu, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Focşani, este socru mic. Fiica sa, Cristina Mădălina Negoiţescu se căsătoreşte astăzi cu alesul inimii sale, Cosmin Nelu Jipianu. Însoţiţi de familii, prieteni şi cunoscuţi, cei doi miri vor ajunge astăzi, în faţa ofiţerului Stării Civile pentru a se cununa civil. După ce vor spune DA, împreună cu cei care le vor fi alături, mirii vor face o mică petrecere. Socrul mic, comisarul şef Negoiţescu, ne-a spus că sâmbătă va avea loc doar cununia civilă, cea religioasă şi petrecerea urmând să aibă loc mai târziu, atunci când vor stabili mirii. Întrebat dacă are emoţii, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Focşani ne-a spus că va vedea atunci când va avea loc evenimentul. „Nu ştiu dacă voi avea emoţii…am să văd atunci, probabil că da. Acum va fi doar cununia civilă. Cea religioasă şi petrecerea vor fi mai târziu atunci când vor stabili copiii. După cununia civilă care va fi la Teatru va trebui să fac şi cinste, că se mărită fata“, ne-a spus comisarul şef Negoiţescu.
Monitorul de Vrancea le urează celor doi miri „Casă de piatră!“.
Comisarul şef Gheorghe Negoiţescu, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Focşani, este socru mic. Fiica sa, Cristina Mădălina Negoiţescu se căsătoreşte astăzi cu alesul inimii sale, Cosmin Nelu Jipianu. Însoţiţi de familii, prieteni şi cunoscuţi, cei doi miri vor ajunge astăzi, în faţa ofiţerului Stării Civile pentru a se cununa civil. După ce vor spune DA, împreună cu cei care le vor fi alături, mirii vor face o mică petrecere. Socrul mic, comisarul şef Negoiţescu, ne-a spus că sâmbătă va avea loc doar cununia civilă, cea religioasă şi petrecerea urmând să aibă loc mai târziu, atunci când vor stabili mirii. Întrebat dacă are emoţii, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Focşani ne-a spus că va vedea atunci când va avea l