Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţă în Spitalul Judeţean din Galaţi: un pacient a distrus un dispozitiv medical în valoare de 4.000 de euro

Publicat in Adevarul, vineri 26 iulie 2013 ·

Un pacient de 40 de ani, extrem de nervos şi de nerăbdător că nu-i sunt aduse rezultatele unor analize, a vrut astăzi să se răzbune pe asistentele de la Spitalul Judeţean, dar nimerit un dispozitiv medical în valoare de 4.000 de euro, pe care l-a distrus. Poliţia îl va ancheta pe bărbat şi-l va acuza de distrugere.

Bărbatul aştepta să-i vină rezultatele unor analize, dar cum acestea întârziau, omul a devenit recalcitrant. S-a luat la harţă cu asistentele de acolo şi chiar a vrut să arunce cu un suport de perfuzii după una dintre ele, dar a nimerit într-un monitor al unui dispozitiv de verificare a semnelor vitale. Acesta s-a spart şi a făcut, practic, inutilizabil întreg dispozitivul.

Asistentele spun că nu se simt în siguranţă chiar dacă au asigurată pază şi pot acţiona oricând butonul de panică. În cazul de astăzi, asistentele au fost atât de speriate încât nici nu au putut să apese butonul de panică. În ultimii ani s-au mai produs astfel de incidente, cel mai recent fiind cel în care un medic a fost ameninţat cu un cuţit de un pacient recalcitrant.

Conducerea Spitalului Judeţean a depus plângere împotriva pacientului, iar Poliţia îl anchetează pe bărbat pentru distrugere.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 52 minute
Meteo 24 – 31 martie Potrivit ANM, în săptămâna 24 – 31 martie, temperatura medie a aerului va avea valori cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu precădere în jumătatea de est a ţării. Regimul pluviometric va fi exceden

Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet

News.ro acum o ora
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN. Votul dat în primele ore ale dimineţii de vineri, ora locală, ar putea fi supus ape

Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie!

Ziua Constanta acum 59 minute
Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie 2025. Potrivit unui anunț oficial, din cauza unui incendiu la o substație electrică care alimentează aeroportul, Heathrow se confruntă cu o întrerupere semnificativă de curent. Pentru a me

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum 32 minute
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Un curs nou în viață pentru comunitățile vulnerabile: Parteneriat între ANOFM și BAT România pentru dezvoltarea socială și economică a județelor afectate de contrabandă

Ziare.com acum o ora
București, 21 martie 2025 - BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităților vulnerabile,

Porți deschise la Palatul Cotroceni, în weekend. Mai multe zone pot fi vizitate gratuit de public

HotNews acum 35 minute
Palatul Cotroceni se deschide pentru public începând cu acest weekend, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, anunțat în urmă cu o săptămână de președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul acestuia, de vineri până duminică,

Mai prost de atât nu se poate - Ilie Bolojan: "România va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei"

Ziua News acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la finalul reuniunii Consiliului European, că România va fi, la fel ca în prezent, un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei. "Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din p

Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters. Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătoru

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 10 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

vin.

3°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°