Pentru al doilea an consecutiv, doi profesori din Iaşi, soţ şi soţie, au avut emoţii mari, zilele acestea, pentru 24 de elevi nevoiaşi pe care i-au meditat gratuit, ca să intre la Facultatea de Medicină. Răsplata însă a fost pe măsură: 16 dintre aceştia au obţinut note peste 9.
Soţii Nedea, profesori de biologie la Colegiile C. Negruzzi şi, respectiv, M. Eminescu din Iaşi, au fost cooptaţi, în urmă cu doi ani, în proiectul “Studii aprofundate pentru elevi defavorizaţi”. De atunci, meditează săptămânal 24 de elevi săraci care îşi doresc să devină medici.
Cursanţilor li s-a oferit această oportunitate în baza rezultatelor bune de la şcoală şi a situaţiei materiale modeste, ei provenind din familii în care venitul lunar pe membru nu depăşeşte 400 de lei. Pentru a rămâne însă în proiect, fiecare elev a trebuit să obţină la fiecare dintre testările date cel puţin 60 de puncte.
“Dacă aceşti copii nu ar fi urmat pregătire în cadrul proiectului, nu luau nici nota 2 la test. Şi nu din cauza lor, ci pentru că programa şcolară prevede o anumită abordare a materiei, iar manualele alternative sunt făcute după programa şcolară. Elevii de clasa XI-a au o singură oră de biologie, ceea ce este inadmisibil, iar ce se face la clasă e total diferit faţă de ce se cere pentru admiterea la Medicină. De exemplu, pentru bacalaureat, programa prevede trei lecţii la sistemul nervos, iar pentru admiterea la Medicină sunt 12, ceea ce arată că ministerul îi obligă să facă pregătire în particular. Iar copiii cu o situaţie materială zero, cum sunt aceştia, n-au nici o şansă, cu toate că sunt excepţionali“, a declarat profesorul Mircea Nedea pentru Ziarul de Iaşi. Şi ei provin din familii nevoiaşe
Răsplata pentru el şi pentru soţia lui este însă pe măsură! Anul acesta, dintre cei 24 de tineri înscrişi la Medicină, 16 au luat note peste 9, iar unul a reuşit să obţină la test nota