Boema
Găsesc într-un caiet “7 Mai 1997”. Sunt la Cannes. Respir liniştită. Căci cu o lună în urmă a fost un stres de 45.000 de volţi.
Ieri am călătorit de la 14:00 la 20:00 cu trenul. Cu T.G.V. Train grande vitesse. Ce încântare. Am străbătut Franţa. De la Paris la Cannes. Cum am ajuns, am încercat sa fiu canneză. Există o vanitate a provincialului. Am mâncat la un mic bistro pe malul apei, peşte bun, suc natural de citrice. A costat cât biletul de avion Bucureşti – Paris. Mi-am revenit cu greu. Prima reclamă pe un banner uriaş era pentru un film a lui Mastroianni, SI RICORDO, SI IO MI RICORDO. Chipul lui îmbătrânit de boală cu o pălărie a lui Trigorin, îmi zâmbeşte acum aşa cum îmi va zâmbi în fiecare dimineaţă.
Primele zile. Stresul dat de “diferenţă” e aşa de mare că-mi repet mereu “vreau acasă”. Şi totuşi, cât de încântător e totul! În prima seară, am urcat pe treptele palatului “pe covorul roşu” şi aşa am simţit o emoţie teribilă de parcă aş fi fost eroina principală într-un film de referinţă. Era fericire şi mândrie şi ceva copilăresc. Ce e ciudat că-n celelalte seri n-am mai regăsit aceeaşi emoţie.
A fost anul când Festivalul de la Cannes începea cu un film al lui Luc Besson “Al 5-lea element”. În seara premierei ploua. Luc Besson, J. Paul Gaultier care semnase costumele, splendida Milla Jovovich aproape goală (costumul din film) l-au aşteptat pe Bruce Willis interpretul principal care se lăsa aşteptat. Toată lumea avea umor. Tot filmul a fost impresionant şi ciudat. Deşi nu e genul meu, S.F., dar m-a interest.
Prima seară! Ţin minte fiecare amănunt. Jeanne Moreau, simpatică, bătrână, fermecătoare, răguşită. Ea era prezentatoarea. Glume deplasate, dar e simpatică şi generoasă.
Plec de la Cannes la Paris. Acelaşi T.G.V. E greu în gânduri. E o zi cu soare. Abia aştept să ajung la Bucure
