După dubla victorie obținută de Steaua în fața lui Vardar Skopje, au cîștigat pe linie, fără excepție, și reprezentantele noastre din Europa League, deși Astra și Petrolul au disputat retururile afară. Socotind lipsa de valoare a adversarilor, veți zice că era normal să se întîmple astfel. De acord, numai că adversari la fel de modești ne-au pus altădată mari probleme, ba ne-au și scos din circuitul continental! Pe lîngă eșecurile clasice, cu Knattspyrnufelag, cu 17 Nentori, cu Pobeda Prilep ori cu Elfsborg, să ne reamintim ce s-au mai chinuit “tricolorii” în Insulele Faroe, unde au învins la limită în septembrie 2008 grație unui șut mai degrabă norocos tras de Cociș!
În virtutea rezultatelor de joi, îndrăznesc să spun că formațiile românești și-au mai schimbat atitudinea, că au devenit mai atente, mai implicate. Firește, în condițiile în care UEFA a mărit recompensele și în C2, discutăm de-acum de spre o altă miză, care cointeresează și atrage suplimentar. În egală măsură însă, putem vorbi în ce ne privește și despre un mod diferit de a trata competiția, cu un plus de responsabilitate.
Spre lauda lor, parcă trezite din somn, echipele noastre nu-și mai îngăduie pași greșiți, momente de relaxare. Se observă cu ochiul liber că le-a mai venit, scuzați!, mintea la cap. În consecință, există șansa să trimitem două formații, nu una, în Champions League.
Schimbarea s-a văzut clar în evoluțiile reușite de Eric și de Budescu, ambele încîntătoare. După ce a umblat hai-hui pe la Wolfsburg și pe la Lvov, Eric s-a transferat recent de la Mediaș la Tîrgu Jiu și pare să fi găsit ce căuta. Simțindu-se ca peștele în apă la Pandurii, el a fost MVP-ul meciului cu Levadia, pe parcursul căruia și-a trecut în cont 3 assisturi și vreo 4-5 execuții de artist. Acest brazilian de 28 de ani, cu cetățenie română dobîndită prin căsătorie, impresionează și prin bucuria de a se