Scris de Diana Dutu - Casa de Pensii îi atenţionează pe vârstnici să nu dea curs telefoanelor prin care li se cer bani.
ARAD. Imaginația escrocilor pare să nu cunoască limite. Victimele celei mai noi metode adoptate de șarlatani sunt pensionarii. Vulnerabili, creduli, ei reprezintă prada perfectă a impostorilor.
Care e scenariul înşelăciunii? Vârstnicii primesc un telefon prin care li se spune că guvernul Ponta vrea să le restituie niște diferenţe de pensie. Evident, persoana care sună se dă drept reprezentant al guvernului. Dar, pe lângă „vestea bună” pe care o transimte pensionarilor, falsul reprezentant al guvernului Ponta mai face o precizare extrem de importantă: pentru a intra în posesia banilor, pensionarii trebuie să depună înainte o anumită sumă într-un anumit cont. În ceea ce priveşte cuantumul sumei ce trebuie depuse, se pare că escrocii se adaptează profilului interlocutorului: ei cer între 300 şi 4.000 de lei. O poveste cusută cu aţă albă, în plasa căreia nimeni nu ar trebui să cadă. Cu atât mai puţin pensionarii care, şi aşa, au venituri reduse şi se chinuie să supravieţuiască de la o zi la alta.
Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad le atrage atenţia vârstnicilor asupra pericolului telefoanelor de genul celui de mai sus. „Nici Casa de Pensii, nici Guvernul României, nici domnul prim ministru Ponta nu au iniţiat o asemenea acţiune. Recomandăm pensionarilor să nu depună bani şi să nu divulge date cu caracter personal. Orice comunicare publică pe tema pensiilor este făcută numai de Guvern, Ministerul Muncii, respectiv Casa de Pensii” – precizează Mihaela Vasil, director al CJP Arad.