Scris de Călin Corpaş - Adrian Simon, de la Pro Democraţia, crede că este esenţial ca cetăţeanul să ştie ce planuri au regiile locale.
Asociaţia Pro Democraţia evidenţiază lipsa de transparenţă din administraţia locală orădeană. Adrian Simon şi Dan Petruc au relatat, joi, felul în care a fost tratată încercarea de a afla care au fost proiectele de management pe baza cărora au fost selectaţi membrii Consiliilor de Administraţie a societăţilor din subordinea Primăriei.
Liderul APD Oradea crede că cetăţeanul are tot dreptul să ştie care sunt planurile administraţiei şi regiilor locale, pentru a putea, la rându-i, să-şi facă propriile planuri de viaţă. A şi oferit un exemplu elocvent, deşi ne aflăm în plină vară: evoluţia preţului la gigacaloria tot mai scumpă. „Trebuie să am aceste informaţii, ca să ştiu şi eu la ce să mă aştept. Pentru că dacă gigacaloria se va dubla, poate că mă gândesc să mă mut din Oradea”, a exemplificat Adrian Simon, convins că vorbeşte în asentimentul multor orădeni.Pasaţi între instituţii
Simon arată cum au fost „pasaţi” de răspunsurile instituţiilor municipale. O firmă, Romarketing SRL, s-a ocupat de recrutarea membrilor CA, ce au primit şi girul Consiliului Local, în decembrie 2012. Romarketing a refuzat să pună la dispoziţia „pro-democraţilor” acele proiecte de management ce au stat la baza selecţiei, justificând că Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2011 obligă firma de recrutare să pună la dispoziţie aceste informații doar beneficiarului. Adică Primăriei. La rândul său, Primăria nu a pus aceste documente la dispoziţia APD Oradea. „Documentele aferente procedurii de selecţie se găsesc la sediul expertului (Romarketing SRL – n.r.), motiv pentru care nu vă putem pune la dispoziţie copiile solicitare”, se arată în răspunsul formulat de Mariana Crăciun, şef Serviciu Relaţii cu Publicul din Primărie.
Adrian Simon a prezentat şi răsp