Au început să cânte pe străzile Franţei hrănindu-se din mila trecătorilor. Au fost zile când au dormit sub cerul liber, acoperindu-şi sărăcia cu instrumentele luminate de talentul lor nepieritor. Talent izvorât din genele de muzicieni moştenite de la strămoşii lor, lăutari ai României scoborâtori din Carpaţii mioritici. Acum, Franţa întreagă le stă la picioare. Spectacolele lor se desfăşoară cu casa închisă. Impresarii şi organizatorii de spectacole se bat să îi aibă ca invitaţi. Şi asta pentru că ţiganii români nu s-au abătut deloc de la ţelul lor nestrămutat, acela de a fi profesionişti adevăraţi, ambasadori ai cântecului, stăpâni ai instrumentelor lor fermecate. Voci şi muzică ţigănească de excepţie cu “Ursul din Carpaţi” (Karpatz Urs). Muzica lor este una melancolică, uneori tristă, din ea izvorăsc sentimente contradictorii. Uşor diferită de exuberantele “triluri” de fanfară sau acordurile populare, este un mix al culturii rome din Balcani şi din lume. Cu vocile lor puternice, “Urşii” cântă şi joacă ca-n Carpaţi. Goaşe, Kotsofane, Kinezo (la ţambal), Matcvho (clarinet, fluier) Marin Doru, Marian Borcea sau Costi Lăcatuş (vioară, ţambal, orchestrator, inginer de sunet).

Şi mulţi alţi romi care s-au perindat de-a lungul anilor în formaţia condusă cu mână de fier de Dmitri, şeful trupei, născut pe teritoriul fostei Iugoslavii. El este şi întemeietorul formaţiei alcătuită de-a lungul anilor din conaţionali de-ai noşti. Dimitri Serghei Lazăr e un om plin de viaţă, un muzician cu inima mare ce s-a îndrăgostit de libertate încă de la o vârstă fragedă, libertate pe care a văzut-o întruchipată în viaţa ţiganilor nomazi. Pe când era de o şchioapă o tabără de romi ursari bosniaci s-a aşezat aproape de căminul său. Dmitri a salvat atunci un copil de la înec, iar ţiganii recunoscători i-au dat drept răsplată un urs dresat, pe care nu l-a putut refuza. P