Actorul Keanu Reeves, care s-a consacrat la Hollywood cu personajul Neo din trilogia SF “Matrix”, revine pe marile ecrane cu un rol într-o superproducţie după mai bine de zece ani. Primul trailer al producţiei 47 Ronin, prezentat de presa americană ca fiind cel mai important film al lui Keanu Reeves de la trilogia The Matrix, a fost dat publicităţii, scrie Daily Mail. Pelicula este bazată pe o poveste reală din istoria Japoniei. Este vorba despre un grup de 47 de samurai care au decis să onoreze imaginea liderului lor, nevoit să recurgă la o sinucidere. Keanu Reeves, care apare în rolul unui samurai însărcinat de ceilalţi să-i conducă în lupta cu duşmanii lor, recunoaşte că filmul produs de studiourile Universal şi-a permis să modifice unele elemente ale legendei japoneze, însă, spune el, “într-un mod respectuos”. “Copii japonezi au crescut cu această poveste. Au auzit-o în familie, au auzit-o la şcoală, este parte din cultura lor. A fost transpusă în filme de foarte multe ori (n.r. – aproximativ 80 de producţii japoneze, însă niciuna străină). Este ca western-ul nostru, povestea continuă să fie spusă. Ea a fost lucrată, ce-i drept, pentru acest film, însă cu respect”, a declarat actorul american. Pelicula a întâmpinat unele probleme în timpul filmărilor, după ce bugetul alocat iniţial a fost cu mult depăşit, ajungând până la 200 de milioane de dolari. Acest lucru a întârziat şi data lansării, care iniţial ar fi trebuit să fie februarie 2013, iar acum este anunţată pentru Crăciunul din acest an. Actorul Keanu Reeves, devenit celebru cu rolurile din filmele din francizele “Speed” şi “The Matrix”, a debutat ca regizor în acest an cu un lungmetraj despre artele marţiale contemporane, destinat atât publicului vestic, cât şi celui din China. Filmul se intitulează “Man of Tai Chi” şi a fost realizat pe baza vieţii cascadorului Tiger Chen, cu care starul hollywoodian s-a îm