Scris de Ioana Costas - Instanța a dispus, ieri, citarea telefonică a Alinei Buleu pentru astăzi, pentru a depune mărturie în procesul în care soțul acesteia, Adrian Buleu, este judecat pentru omor. Tot astăzi, va depune mărturie și fiul lui Abel Apostol.
ARAD. Vasile Dan Ungureanu a declarat despre Alina Buleu că: “va fi audiată, în calitate de martor, soția inculpatului. Dânsa beneficiază de o prevedere legală care o ajută să nu spună nimic și în acest sens poziția dânsei cred că va aduce mai multă lumină vis a vis de ceea ce dorim să aflăm”.
“Important de subliniat e conținutul convorbirilor telefonice avute în timpul nopții atunci când soția victimei, văzând că acesta nu a venit de la teren, a dat telefon la toți colaboratorii care nu au răspuns, surprinzător pentru noi, dar a răspuns soția inculpatului și timp de aproape două ore au avut convorbiri pe diferite teme. Toate aceste aspecte le-am nuanțat noi pentru că ni se părea important să lămurim dacă membri ai familiei inculpatului s-au aflat în ziua de 1 Mai în Arad, pentru că o teză, știți, spunea că Buleu n-ar fi putut să săvârșească această faptă singur și că el este sau a fost ajutat de familie, ori partea vătămată, în instanță exact acest lucru a spus că ea nu crede că Buleu a făcut singur această faptă, ci a săvârșit-o împreună cu familia sa”, a mai precizat avocatul familiei Apostol. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu