Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Prahova a admis intrarea in insolventa a Energopetrol Câmpina

Publicat in PHonline, vineri 26 iulie 2013 ·

Tribunalul Prahova a admis, miercuri, cererea Companiei Energopetrol Câmpina de declanşare a procedurilor privind intrarea în insolvenţă, iar de ieri, Bursa de Valori Bucureşti a suspendat compania de la tranzacţionare, informeaza Campinaph.ro

Conform hotărârii luate de instanţă în Dosarul 5081/105/2013, se admite cererea debitoarei Energopetrol de intrare în insolvenţă şi, la propunerea companiei, este numit administrator judiciar Andrei Ioan IPURL. Instanţa a mai stabilit ca, până la 14 augusr, administratorul judiciar să depună un prim raport asupra situaţiei companiei, iar până la 1 septembrie să depună raportul privind cauzele care au condus la insolvenţă.

Apoi vor fi verificate creanţele şi se vor trimite notificări creditorilor, pe 21 septembrie va avea loc şedinţa tuturor creditorilor Energopetrol, iar 9 octombrie este următorul termen de înfăţişare în instanţă. La Energopetrol, ca şi în cazul Rafinăriei “Steaua Română”, vorbim despre insolvenţă voluntară, adică declanşată la cererea societăţii. După cum reiese din Hotărârea 221 din 7 iunie 2013 a Consiliului de Administraţie al Energopetrol, s-a ajuns la concluzia că “insolvenţa este singura soluţie pentru a proteja societatea de creditori şi pentru elaborarea unui plan de reorganizare”.

În aceeaşi hotărâre se menţionează faptul că, dacă în urma insolvenţei se va reuşi eşalonarea datoriilor, cererea prezentată instanţei va fi retrasă. Conform situaţiei financiare prezentată de conducerea societăţii, la sfârşitul primului trimestru al acestui an Energopetrol avea o datorie totală de 28.034.852 lei.

Detalii pe www.campinaph.ro

Tribunalul Prahova a admis, miercuri, cererea Companiei Energopetrol Câmpina de declanşare a procedurilor privind intrarea în insolvenţă, iar de ieri, Bursa de Valori Bucureşti a suspendat compania de la tranzacţionare, i

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 4 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 9 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 9 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 6 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°