Cristian Panin, care s-a retras din activitate în această vară, va ocupa funcţia de team manager la CFR Cluj.
Aflat din 2004 la CFR, Panin a contribuit la ascensiunea echipei, iar conducerea i-a promis încă de anul trecut că îi va oferi un post în cadrul clubului. De ieri, „Pană" ocupă funcţia de team-manager, anunţul fiind postat şi pe site-ul oficial al clubului.
„Ne despărţim de Pană, însă doar în calitatea lui de fotbalist, pentru că experienţa şi caracterul lui vor rămâne în continuare în slujba clubului CFR 1907 Cluj. Aşa cum este firesc, Pană rămâne alături de noi, dar de acum va trăi bucuriile şi tristeţile asemenea celor din tribună, o perspectivă, spun unii, cu trăiri chiar mai intense.
Îi urăm bun venit team managerului echipei CFR 1907 Cluj, Cristian Călin Panin, şi îi dorim ca în noua sa calitate să obţină cel puţin la fel de multe trofee că şi în anii în care a muncit pentru ele în iarbă", a fost mesajul afişat pe pagina oficială a echipei.
Panin (35 de ani) ar fi putut continua încă un sezon în iarbă, având o ofertă tentantă chiar de la adversara CFR-ului de sâmbătă, ACS Poli, pe care, însă, a refuzat-o.