Peste 60 de sindicalişti de la Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) au protestat vineri, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, la o zi după ce alţi peste 2.500 de angajaţi de la CFR au ieşit în stradă.
Ministerul Transporturilor a fost pichetat, pentru a doua zi consecutiv, de către sindicaliştii de la Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, nemulţumiţi de restructurările anunţate, de privatizarea CFR Marfă şi de reducerea salariilor, potrivit Mediafax.
Protestatarii au citit în faţa Ministerului Transporturilor trenurile care au fost scoase din circulaţie, huiduind reprezentanţii instituţiei pentru deciziile luate.
Peste 2.500 de sindicalişti de la CFR au protestat joi, în Capitală, nemulţumiţi de privatizarea CFR Marfă şi de disponibilizări.
Sindicaliştii CFR au început protestul în faţa Ministerului Transporturilor, apoi au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde au pichetat sediul Guvernului aproximativ 45 de minute, scandând "Hoţii", "La puşcărie", şi "Unitate".
O delegaţie a protestatarilor a fost invitată la discuţii, liderul sindicaliştilor, Iulian Măntescu, spunând că se ia în calcul inclusiv declanşarea grevei generale.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 12.30, sindicaliştii spunând că la următorul protest vor veni într-un număr mai mare.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat că delegaţia sindicaliştilor a discutat cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, cu doi secretari de stat şi cu un consilier al premierului, însă întâlnirea s-a finalizat doar cu promisiuni, una dintre acestea fiind că la rectificarea bugetară se va încerca găsirea de fonduri pentru revendicările angajaţilor din CFR.
Măntescu a mai spus că reprezentanţii Guvernului le-au mai promis sindicaliştilor că vor mai avea o în