Experţii Kaspersky Lab au dezvoltat şi patentat o tehnologie avansată care poate recupera parolele şi cheile de criptare pentru dispozitivele mobile.
Criptarea este o metodă foarte sigură de protejare a datelor confidenţiale, folosită frecvent atât de către companii, cât şi de utilizatorii individuali. Însă, există şi un dezavantaj: utilizatorii pierd adesea parolele de acces pentru informaţiile criptate. Pe de o parte, acest lucru evidenţiază neplăcerile care vin odată cu pierderea parolelor – dacă o parolă nu poate fi recuperată, datele criptate rămân, de asemenea, inaccesibile. Pe de altă parte, o parolă care poate fi recuperată creşte şansele ca informaţile valoroase să fie compromise.
În consecinţă, utilizatorii au de obicei de ales între două eventuale situaţii neplăcute. Fie folosesc o soluţie cu protecţie maximă care nu iartă nicio eroare umană şi nu permite recuperarea parolei, fie au încredere în infrastructura furnizorului IT, dacă soluţia permite recuperarea parolei.
Kaspersky Lab a încercat să evite acest compromis şi a dezvoltat propria tehnologie care recuperează parolele şi datele pentru decriptare pentru dispozitivele mobile. Pentru a recupera parolele şi cheile pentru datele criptate, tehnologia patentată de Kaspersky Lab utilizează trei factori independenţi: ID-ul utilizatorului, ID-ul dispozitivului mobil şi un număr generat în mod aleatoriu.
Când utilizatorul instalează pentru prima dată soluţia de securitate pentru dispozitivul mobil, sistemul de autentificare solicită o adresă de e-mail. Tehnologia identifică adresele hash (succesiunea de caractere generate după convertirea alfanumerică a adresei de e-mail prin folosirea unui algoritm special). În plus, tehnologia creează un ID unic pentru dispozitiv, ce are la bază caracteristicile hardware, şi generează un număr aleatoriu. După înregistrare,