Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre primii zece bogătaşi din lume în 2012 a pierdut 34 miliarde dolari şi a ajuns milionar

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 26 iulie 2013 ·

Brazilianul Eike Batista, care în martie anul trecut ocupa locul opt în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu 34,5 miliarde dolari, nu mai este miliardar, ajungând la o avere de 200 milioane dolari, în urma declinului puternic al companiilor sale pe bursă şi a eforturilor de a refinanţa datorii

Averea lui Batista a încasat o nouă lovitură în iulie, potrivit Bloomberg. Fondul Mubadala Development a negociat cu o companie a lui Batista retragerea unei investiţii de 2 miliarde de dolari. Astfel, Mubadala s-a înţeles cu EBX Group, o companie a lui Batista, ca investiţia de 2 miliarde de dolari să fie transformată într-o datorie de 1,5 miliarde de dolari, iar EBX să plătească încă 500 de milioane de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Blooomberg.

Mubadala nu mai deţine nicio acţiune la EBX în urma renegocierii. Prin conversia investiţiei în datorie, fondul arab se protejează în cazul unei restructurări a companiei, întrucât creditorii au prioritate faţă de acţionari.

De asemenea, Batista înregistrează pasive personale de 2 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că averea sa este de circa 200 de milioane de dolari, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor.

Averea lui Batista s-a evaporat în circa un an, după ce ratarea unor ţinte privind producţia şi rezervele la compania petrolieră OGX Petroleo & Gas Participacoes a declanşat vânzarea masivă a acţiunilor şi obligaţiunilor acesteia. Acţiunile OGX, un activ important al lui Batista, sunt în scădere cu 87% în acest an.

"Pierderea credibilităţii este explicabilă prin nerealizarea rezultatelor promise la listarea companiilor. A avut loc o reacţie în lanţ: a pierdut credibilitatea în privinţa unei companii, după care a pierdut-o la toate celelate", a declarat Elad Revi, analist la firma Spinelli SA din Sao Paolo.

Declinul lui Batista, care anul trecut afirma că vrea s

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°