Municipiul Târgovişte poate fi capitală culturală regională datorită importanţei istorice pe care o are oraşul şi a monumentelor istorice deosebite pe care le are, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Declaraţia a fost făcută la dezbaterea ''Regionalizarea şi problemele locale'' organizată la Târgovişte de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
''Cred că putem pretinde rolul de capitală culturală prin importanţa istorică pe care o are oraşul şi prin monumentele istorice din municipiu. De asemenea sunt instituţii care eu cred că ar putea să aibă sediul la Târgovişte, am identificat cinci-şase de astfel de instituţii: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cadastru, DSP sau instituţii din domeniul protecţiei mediului, respectiv Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu'', a precizat Ţuţuianu.
În cadrul dezbaterii, directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a subliniat rolul mass-media în desfăşurarea procesului de regionalizare, el arătând că românii trebuie să fie informaţi şi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.
La Târgovişte are loc cea de-a patra dezbatere pe tema regionalizării organizată de Agenţia Naţională de Presă Agerpres împreună cu autorităţi locale, după cele care au avut loc la Tulcea, Timişoara şi Bistriţa.