Urmează, în sfârşit, ameninţa cu două zile în urmă ministrul Sănătăţii, reforma structurală în sănătate. Medicii nu se vor mai putea plânge de lipsa legii salarizării proprii sistemului, se va defini cât de curând pachetul minimal de servicii, se va pune accent pe dezvoltarea serviciilor prespitaliceşti, spitalele nu vor mai ajunge să se plângă de lipsa banilor, pentru că mare parte din cazuri le rezolvă medicii de familie, specialiştii din ambulatorii şi specialiştii care vor trata bolnavii în regim de zi... Problemele sistemului s-au rezolvat printr-un plan simplu, doar pacientul, altfel, în toate intervenţiile publice, în centrul întregului proces, rămâne cumva pe dinafară.

Presaţi să-şi ţină cheltuielile în frâu, medicii din spitale dau vina pe colegii din medicina de familie că nu-şi fac treaba cap-coadă, că nu-şi respectă programul şi că nici măcar nu-şi pun problema să-şi îngrijească pacienţii şi la sfârşit de săptămână, medicii de familie acuză că au ajuns să rezolve doar probleme birocratice, timpul rezervat actului medical scăzând cu fiecare reformă, cei de pe ambulanţă se revoltă, măcar verbal, că au ajuns taxi pentru oricine n-are bani de algocalmin să-şi trateze acasă durerea minoră de cap, UPU Slatina a ajuns să injecteze antitetanos pacienţi din Craiova, veniţi special, pentru că au auzit că aici e din nou vaccin, iar la ei nu... Adică toată verigile sistemului au probleme, iar vinovat iese, în cele din urmă, tot pacientul.

El e de vină că ajunge la camera de urgenţă fără să fi trecut pe la medicul de familie. El e de vină că-i îndeasă medicului în buzunar şi se alege în cele din urmă cu o internare continuă, deşi problema, e drept, s-ar rezolva şi dacă s-ar prezenta doar la tratament. El e de vină că nu-şi mai găseşte loc de muncă, nu e nici co-asigurat şi singura lui şansă la servicii de orice fel e să se prezinte la urge