Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită luni de Ateneul Tătăraşi printr-un eveniment cultural la care intrarea este liberă.
Manifestarea va avea loc începând cu ora 16, în sala de spectacole a instituţiei, şi va reuni două momente artistice, urmate de o alocuţiune privind istoricul imnului naţional, susţinută de către Liviu Brătescu, cercetător şi director al Ateneului Tătăraşi. Spectatorii vor avea prilejul să-i urmărească pe scenă pe membrii Clubului de dans sportiv “Katiuşa”, îndrumaţi de profesoara Ecaterina Mofteescu, şi pe cei ai clubului de interpretare vocală, coordonat de către profesoara Mihaela Gârlea. Prin acest eveniment, Ateneul Tătăraşi marchează împlinirea a 165 de ani de la prima cântare a lui “Deşteaptă-te, române!”. Până la adoptarea acestuia ca imn naţional, la evenimentele oficiale din România s-au intonat alte 5 imnuri. Primul dintre acestea, intitulat "Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor", datează din perioada 1862-1884. În anul 1884, la încoronarea regelui Carol I, s-a intonat pentru prima dată în mod oficial “Imnul regal român”, al cărui text a fost scris de poetul Vasile Alecsandri. Din 1948 şi până în 1953 „Zdrobite cătuşe” a fost imnul naţional al Republicii Populare România, înlocuit ulterior, până în 1977, de “Te slăvim, Românie!” şi apoi de “Trei culori”. “Deşteaptă-te, române!”, ale cărui versuri îi aparţin lui Andrei Mureşanu, iar muzica lui Anton Pann, a devenit imnul naţional al României după Revoluţie.
Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită luni de Ateneul Tătăraşi printr-un eveniment cultural la care intrarea este liberă.
Manifestarea va avea loc începând cu ora 16, în sala de spectacole a instituţiei, şi va reuni două momente artistice, urmate de o alocuţiune privind istoricul imnului naţional, susţinută de către Liviu Brătescu, cercetător şi director al Ateneului Tătăraşi. S