Accidentul soldat cu 80 de morţi s-a produs în timp ce trenul care venea de la Madrid a făcut un viraj pe o porţiune foarte scurtă de drum, la aproximativ patru kilometri de gara din Santiago de Compostela.
Trenul circula la acel moment pe o linie de mare viteză, dar, în locul producerii accidentului, viteza era limitată la 80 de kilometri pe oră.
"Sistemul de alertă a căii ferate s-a declanşat în momentul în care a reperat că Francisco Jose Garzon Amo, mecanicul locomotivei, circula cu 190 de kilometri pe oră în timp ce nu ar fi trebuit să depăşească 80", scrie vineri El Pais, care a publicat cu o zi înainte fragmente dintr-o conversaţie prin radio între mecanicul locomotivei şi gară chiar înainte şi după producerea accidentului.
"Alarma, aşa cum a recunoscut şi mecanicul, s-a aprins pe tabloul de bord şi el a încercat să frâneze, fără să poată împiedica tragedia", adaugă publicaţia.
Mecanicul de locomotivă, în vârstă de 52 de ani, lucrează de peste 30 de ani la Renfe, compania publică a căilor ferate spaniole, şi conduce trenuri începând din 2000. O scurtă înregistrare video difuzată joi pe Internet arată un tren sosind cu viteză mare, pe căi ferate libere, angajându-se într-o curbă, după care vagoanele din partea de mijloc a garniturii ies de şine, antrenând răsturnarea locomotivei.
Rănit uşor în accident, bărbatul a fost plasat sub supravegherea poliţiei la spital şi urmează să fie audiat în curând de către anchetatori.
"Ar trebui să merg cu 80 şi am 190", a spus mecanicul de locomotivă, potrivit înregistrării comunicării radio care, potrivit El Pais, a fost transmisă judecătorului însărcinat cu ancheta.
Segmentul feroviar pe care mergea trenul este echipat cu sistemul european de reducere automată a vitezei excesive, numit ERTMS (Sistemul European de Gestionare a Traficului Feroviar), dar acesta "nu era instalat" î