În satul Gheorgheni din judeţul Cluj, sărbătoarea ţine trei zile şi trei nopţi. Localnicii au aşteptat vizitatorii cu pălincă şi cozonaci, iar peste o sută de oameni au petrecut în prima zi a evenimentului ce marchează zilele satului ce aparţine de comuna Feleacu.
Costumele specifice zonei, lucrate manual de cele mai pricepute femei din sat, au furat ochii vizitatorilor încă de la început. Cu mic cu mare, localnicii au participat cu mândrie la caravana deschiderii sărbătorii, în trăsuri trase de cai sau pe jos. În fruntea mulțimii a fost prezent primarul comunei Feleacu, Balea Nicolae, alături de viceprimarul comunei și reperezentanţi ai Consiliului Județean Cluj.
În total, peste o sută de oameni au fost prezenți în prima zi a sărbătorii, cu atât mai mult că vineri satul Gheorgheni a sărbătorit 680 de ani de existență. Jocul și cântecele populare au deschis marele eveniment, iar pe durata celor trei zile, pe scena amplasată în centrul satului vor urca diverși artiști de muzică populară și nu numai. Printrei ei, Jasko Anita, formația Operetissimo, Tamas Gabor, V-zoy și mulți alții.
Sâmbătă, cei mai curajoși pot participa la concursul de băut bere, de mâncat banane, de gătit gulaș, iar gospodinele se pot întrece în a găti cele mai bune prăjituri. Zilele satului au fost organizate din banii comunității, dar și din sponsorizarea Consiliului Judeţean Cluj.