Eugen Tomac este preşedintele interimar al noului partid Mişcarea Populară. Pe Eugen îl cunosc personal şi cred în buna sa credinţă. În plus, are o istorie interesantă în politică.
Basarabeanul, mai corect românul de dincolo de Prut, şi-a făcut studiile în ţară ca urmare a unei burse şi s-a stabilit aici. Nimeni nu poate constesta patriotismul său. După studii, a condus Liga Tinerilor Români de Pretutindeni şi a coordonat programul „News to Know”, proiect implementat cu suportul Departamentului de Stat al SUA în zonele rurale defavorizate din România. Ţin minte că am fost invitat să ţin nişte cursuri pe litoral pentru nişte adolescenţi care vedeau pentru prima oară în viaţă marea şi doreau cu ardoare să se facă jurnalişti.
După victoria lui Traian Băsescu, a ajuns consilier prezidenţial. Fiind deja amici l-am întrebat la o cafea: „Cum, Doamne iartă-mă, ai ajuns la Cotroceni?”. Răspunsul său a fost dezarmant de simplu. Ca preşedinte al Ligii a vrut să organizeze o manifestaţie la Chişinău. Cu buzunarele goale a bătut la uşile multor politicieni. Mulţi dintre ei, actori rataţi, l-au privit ca un ciudat. Cum să dea bani pentru Basarabia, să ajute cu ceva? A, e drept că plâng în direct pentru ţărişoara lor, pentru fraţii basarabeni, dar asta e altceva. Aşa e politica. Singurul care l-a ajutat a fost primarul de atunci Traian Băsescu care i-a dat 200 de steaguri. Bune şi alea! Nu ştiu ce conexiuni s-au făcut în minte lui Traian Băsescu, dar, ajuns la Cotroceni, l-a chemat drept specialist pe problemele românilor de pretudindeni. De aici calea a fost uşoară. Secretar de stat, deputat în Parlamentul României! Acum a fost numit preşedinte interimar la Mişcarea Populară. Nu e problema mea să discut despre problemele Dreptei. Eu cred că, dimpotrivă, Dreapta se putea întări în jurul PDL-ului, dar astea sunt alte probleme. Mi-am adus aminte de Eugen Tomac exact când,