Mi-au căzut în mână două vechi ediţii franţuzeşti din Lev Tolstoi şi, respectiv, Stefan Zweig: „Sonata Kreutzer“ şi „Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei“.
„Sonate à Kreutzer“ (1890) apare, prima oară, dacă nu greşesc, în Franţa, la Edition et Librairie Henri Béziat. Aşa rezultă dintr-o notă a editorului, fără însă vreo indicaţie de dată. În orice caz, nu mult după Primul Război Mondial, ca urmare a succesului „Annei Karenina“, cel dintâi roman al lui Tolstoi în limba lui Balzac. „Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei“ (1927?) al lui Zweig vede lumina tiparului în 1933 la Editions Victor Attinger din Paris, în condiţii asemănătoare, tipar, hârtie, prefaţă, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la o dată de apariţie apropiată a „Sonatei“ de a romanelor tipărite în anii 1930 la Flammarion, Stock, Calmann-Lévy sau Grasset.
Nu citeam prima oară romanele lui Tolstoi şi Zweig. Despre „Sonata Kreutzer“ am şi scris: o dată, ca să mă întreb dacă opera beethoveniană (mai exact, presto-ul de la început) îmi creează aceeaşi stare de spirit ca lui Pozdnîşev, soţul asasin, chiar şi dacă nu, fireşte, până la trecerea la fapte; a doua oară, ca să relev cvasi identitatea motivelor de respingere a muzicii ca artă de către protagonistul nuvelei lui Tolstoi şi, respectiv, de către Settembrini, eroul „Muntelui vrăjit“ al lui Thomas Mann. Despre micul roman al lui Zweig, scriu acum întâia oară.
Paralelă între Tolstoi şi Zweig
Cunoşteam pasiunea scriitorului german pentru literatura rusească şi îndeosebi pentru Dostoievski şi Tolstoi. N-am citit însă niciodată unul sau altul dintre romanele sale în legătură cu acelea ale scriitorilor ruşi pe care îi admira. De pildă, „Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei“, în legătură cu „Jucătorul“ lui Dostoievski. Hazardul a făcut acum să citesc romanul lui Zweig imediat după „Sonata Kreutzer“ în ediţiile fran
