• ieri s-a semnat actul de demarare a lucrărilor • valoarea investitiei este de 4,6 milioane de lei • termenul de finalizare este de 17 luni
Renovarea ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judetean Neamt a luat startul oficial ieri, 25 iulie, cînd s-au semnat documentele de realizare a acestei investitii, în prezenta presedintelui Consiliului Judetean, Culită Tărâtă, a managerului unitătii sanitare, medicul Ioan Lazăr si a constructorului, compania General Construct. Valoarea totală a investitiei este de 4,6 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 3,69 milioane. Perioada de realizare a acestor lucrări este de 17 luni, desi toti cei implicati în punerea în practică a investitiei speră ca lucrurile să se deruleze chiar mai repede. „Chiar dacă situatia financiară în general nu este una tocmai roz si ne aflăm într-o perioadă de criză, iată că se aduc bani în judet si nu putini. Este meritul exclusiv al Consiliului Judetean, al departamentului de investitii si al celui de implementare al proiectelor europene, dar si al presedintelui, cu totii făcînd nenumărate drumuri la Bucuresti pentru a obtine finantarea unor lucrări importante în Neamt. Ambulatoriul este poarta de intrare în spital, motiv pentru care am făcut toate eforturile pentru ca această importantă investitie să fie posibilă. După cum am mai spus-o, Spitalul Judetean reprezintă pentru mine o prioritate, iar dorinta mea cea mai mare este ca bolnavii să fie tratati bine, cu respect si amabilitate, si să le oferim totul pentru a-i păstra aici, să nu mai plece în alte spitale din tară. Vreau ca aceste lucrări să se deruleze cît mai repede si corect, motiv pentru care fac apel si la echipa managerială, dar si la constructor să urmărească fiecare etapă pentru ca totul să se desfăsoare potrivit programului“, a precizat seful executivului nemtean, presedintele Culită Tărâtă. Reabilitarea si mo