Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea CFR Marfă va fi decisă de CSAT

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 iulie 2013 ·

Prin intermediul unui comunicat, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, arată totodată că, până în prezent, CSAT a avizat de trei ori privatizarea CFR Marfă.

"Cu sau fără competenţe, CSAT a avizat de trei ori până acum privatizarea CFR Marfă. In 2011, 2012 si 2013 s-au dat avize ale CSAT în legatură cu această privatizare. Guvernul aşteaptă în continuare convocarea CSAT de către preşedintele României şi formularea unei poziţii cu privire la finalizarea negocierilor pentru privatizarea CFR Marfă", afirmă purtătorul de cuvânt.

Guvernul mai transmite că nu poate considera că această poziţie a fost exprimată vineri, prin intermediul comunicatului transmis de Administraţia Prezidenţială, sub semnătura lui Bogdan Oprea şi reia recomandarea ca purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să nu comunice în numele CSAT, precum şi de a trata "cu seriozitate şi responsabilitate" acest subiect, care trebuie abordat în interes public.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că "dacă CSAT nu avizează privatizarea CFR Marfă" aceasta nu va fi făcută, afirmând însă, că anterior, CSAT a avizat trei privatizări, ceea ce înseamnă că a "acţionat ilegal".

Şeful Guvernului a mai spus că preşedintele Băsescu, dacă nu are vreo atribuţie în acest domeniu, ar trebui "să tacă din gură".

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, precizează purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta "să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională". @

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 17 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 56 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°