Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, e în război deschis cu preşedintele partidului, CV Tudor. Acesta din urmă l-a exclus pe clujean din PRM pentru că „nu ar mai fi creştin”. Funar, care va candida, sâmbătă, la funcţia de preşedinte al PRM, spune că membrii de partid s-au săturat de dictatura lui Vadim, care este preocupat mai mult de subiecte mondene decât de politică.
Congresul extraordinar al PRM va alege, sâmbătă, la Alba Iulia, noua conducerea a partidului. Dacă de 22 de de ani până acum,singurul candidat a fost Corneliu Vadim Tudor, acum la fotoliul de preşedibte aspiră şi clujeanul Gheorghe Funar. Concurenţa l-a făcut pe Vadim să convoace de urgenţă, pe 21 iulie, o adunare în urma căreia Funar a fost exclus din partid. Mai mult, în „Tricolorul”, ziarul deţinut de preşedintele PRM, a apărut un material dur la adresa clujeanului: „Şarpele crescut la sînul PRM: Gh. Funar”. „Împins de la spate de o nevastă abuzivă şi carieristă, care vrea să-l vadă, iar, şef de partid (după ce a băgat în groapă PUNR-ul), Gh. Funar muşcă mîna care l-a făcut senator, timp de 4 ani. (…) Acum, Funar se gudură pe lîngă colonelul de Securitate Dan Voiculescu, căruia (împreună cu colonelul de Securitate Dumitru Badea şi cu politrukul Cornel Ciontu) încearcă să-i vîndă PRM-ul, pe 2.000.000 de euro. N-are nici o şansă, gaşca lui e o şleahtă de fripturişti nenorociţi. Problema acestui Funar este că a stat ascuns, ani de zile, ca un şarpe. Acum l-a durut capul şi a ieşit la drumul mare…”, titrează ziarul.
„A ajuns la concluzia că sunt anticreştin”
Funar susţine că Adunarea în care a fost exclus nu a fost staturată: “Dânsul se ţine de glume, proaste, n-a respectat nicio prevedere din statut. Nu sunt exclus, este iluzia lui. A făcut furtună pahar cu apă. În cazul în care ar exista motive de excludere, eu trebuie să fiu exclus de Congres”. În ceea ce prive