Încă dinainte de a-i întâlni, mi-am spus: Ei sunt bila mea albă, argumentul că diagnosticul precoce şi terapia începută din vreme pot să conducă la rezultate foarte bune, la recuperări spectaculoare, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA). Mi se recomandase să vorbesc cu soţii Creaţa, dându-mi-se următoarele date: “Au un copil de 2 ani şi 8 luni, diagnosticat la 1 an şi 4 luni, care a răspuns bine la terapie şi va intra la grădiniţă fără însoţitor”. Era încurajator! Însă povestea lor s-a dovedit a nu fi chiar aşa de simplă.

Dacă îi vezi pe toţi patru – tinerii părinţi, puştiul lor mereu vesel şi fetiţa lor încă nenăscută (mămica e gravidă şi, îmi zice, are “soroc” cam în ziua în care băieţelul va împlini 3 ani) nu bănuieşti prin ce încercări le-a fost dat să treacă. Băieţelul s-a născut cu o malformaţie rară la uretră, care a necesitat trei operaţii, cu anestezie totală, până la vârsta de un an. “De când l-am văzut prima oară, cu ochişorii lui albaştri, ne-am simţit împliniţi, ne-am simţit părinţi, fără a bănui măcar că chiar de atunci avea să înceapă lupta lui şi a noastră pentru ca Alexandru să fie, în sfârşit, normal. Diagnosticul de TSA l-au primit clar la 1 an şi 4 luni şi a fost confirmat o lună mai târziu de comisia care le-a eliberat şi certificatul de handicap. Dar până atunci, câte gânduri, câte întrebări, câte îndoieli?!...

Un program gratuit de evaluare

Mihai Creaţă îmi povesteşte de zilele şi nopţile de veghe când se întrebau de ce copilul lor părea că priveşte fix prin ei? De ce nu zâmbeşte niciodată? Absolut niciodată. Ca şi cum sentimentele senine nu aveau să-şi facă loc pe chipul lui. „Simptomele care ne-au pus pe gânduri au apărut după cea de a treia operaţie. Observam tot mai des tulburări de comportament pe care noi, ca părinţi prea puţin experimentaţi, le puneam pe seama traumelor provocate de operaţi