Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băiatul de 18 ani, grav bolnav, a fost reevaluat. Deşi arată ca un copil de 8 ani, a fost îndemnat "să ia viaţa în piept, ca un om mare"

Publicat in Antena 3, vineri 26 iulie 2013 ·

Petrişor, băiatul de 18 ani care arată ca un puşti de 8, "trebuie să înveţe să fie puternic şi independent". Aşa l-au sfătuit cei care i-au reevaluat dosarul astăzi, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap.

Deşi arată ca un copil de opt ani, medicii i-au spus să ia viaţa în piept, ca un om mare. Tot de la ei a aflat că nu ar mai avea nevoie de cineva să-i poarte de grijă.

Cu indulgenţă însă, i-au oferit dreptul la tratament gratuit. Fără injecţiile cu hormoni, tănărul nu poate trăi.

Petrişor a venit însoţit de mătuşa lui, de la Săpânţa la Bucureşti, să-şi caute dreptatea. A făcut, cu trenul, un drum de 15 ore. Băiatul şi mătuşa vor cu orice preţ înţelegere şi dreptate de la comisia de medici care îl consideră apt de muncă.

Problemele lui Petrişor au început în urmă cu două săptămâni, când a devenit major. Potrivit legii, când a împlinit 18 ani a pierdut încadrarea la handicap grav cu însoţitor şi dreptul la tratament gratuit.

Deşi este neajutorat şi la 18 ani arată ca un copil de 8, comisia i-a spus lui Petrişor să ia viaţa în piept, ca un om mare. Omenia, nu legea, i-ar fi determinat pe medici să-l încadreze pe copilul adult la gradul II de handicap. Fără însoţitor, însă.

Luni, Petrişor va primi, oficial, răspunsul comisiei: grad doi de handicap, fără însoţitor. Medicii au promis să-l cheme la reevaluare peste un an.

La cinci ani, băiatul a fost diagnosticat cu insuficienţă hipofizară, o boală care i-a afectat creşterea. A mers la şcoală cu doi ani mai târziu decât băieţii de vârsta lui şi a fost permanent însoţit, supravegheat şi ajutat. Până acum.

Citeşte mai multe despre: Petrişor Sapanta baiat de 18 arata ca un copil de 8 ani comisia superioara de handicap medici baiat handicap sapanta

Petrişor, băiatul de 18 ani

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°