Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele abuzurilor sexuale îi cer Papei Francisc să nu îl canonizeze pe Ioan Paul al II-lea

Publicat in Antena 3, vineri 26 iulie 2013 ·

Militanţii şi victimele abuzurilor sexuale din Mexic au profitat de prima vizită a Papei Francisc în America Latină pentru a-i cere, joi, să întrerupă procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, atât timp cât nu s-a stabilit dacă a acoperit cazurile de pedofilie din Biserică, relatează AFP, citată de Mediafax.

De mai mulţi ani, asociaţiile mexicane îi reproşează lipsa de voinţă şi transparenţă lui Karol Wojtyla faţă de preoţii suspectaţi de pedofilie, între care fondatorul Legiunii lui Christos, mexicanul Marcial Maciel.

Fostul preot Alberto Athie, care a renunţat la sacerdoţiu în 2000 pentru a deveni unul dintre principalii denunţători ai preoţilor pedofili, a declarat că Francisc are puterea de a „întoarce această pagină neagră a Bisericii" şi de a acţiona pentru „adevărata sa reînnoire în lumea contemporană".

Potrivit lui Athie, o astfel de acţiune ar implica o colaborare cu ONU, care a cerut pentru prima dată la 10 iulie explicaţii detaliate Vaticanului cu privire la abuzurile sexuale şi alte acte de violenţă împotriva copiilor în cadrul Bisericii catolice.

„Vom cere explicit Papei Francisc să întrerupă canonizarea lui Ioan Paul al II-lea, deoarece pontificatul său este suspectat de delict împotriva drepturilor omului şi a integrităţii fizice şi morale a mii de copii", a declarat el.

Alte asociaţii s-au alăturat acestei cereri, pe motivul că există suficiente elemente pentru a considera că Ioan Paul al II-lea l-a acoperit pe Marcial Maciel.

Citeşte mai multe despre: victime abuzuri sexuale Biserica Catolica Papa Ioan Paul al II-lea Papa Francisc canonizare Vatican canonizarea papei ioan paul al II-lea Mexic

Militanţii şi victimele abuzurilor sexuale din Mexic au profitat de prima vizită a Papei Francisc în America Latină pentru a-i cere, joi, să

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 32 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 15 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 25 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°