Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania este în doliu

Publicat in Puterea, vineri 26 iulie 2013 ·

Spania este în doliu după gravul accident de tren în urma căruia au murit 80 de oameni, scriu vineri cele mai importante cotidiene spaniole. Jurnaliştii spanioli fac supoziţii cu privire la cauzele accidentului, care par să fi fost legate de viteza excesivă, însă şi de proasta funcţionare a unui sistem de siguranţă a căilor ferate, care ar fi trebuit să frâneze trenul automat.

Cotidianul El Pais scrie că trenul a frânat prea târziu. Noi detalii asupra înregistrării lăsate de mecanic dezvăluie excesul de viteză. "Trebuia să merg cu 80 de kilometri la oră şi merg cu 190", a spus mecanicul, care ar fi încercat să oprească trenul, odată ce s-a activat alarma. Mecanicul se află la spital, iar poliţia îl va interoga vineri, adaugă cotidianul spaniol citat. De asemenea, acesta relatează şi despre tragedia prin care au trecut oamenii, dar şi despre reacţia promptă a pompierilor, poliţiei şi localnicilor, a personalului sanitar, dar şi a şoferilor de taxi, care s-au grăbit să meargă la locul accidentului pentru a salva şi ajuta victimele.

El Mundo arată că trenul de tip Alvia mergea cu viteză pe o porţiune fără sistem de siguranţă, pe linia de tren de mare viteză. Tragedia a fost provocată de două erori, una umană şi alta la sistemele de frânare, consideră cotidianul spaniol.

Mecanicul se grozăvea cu plăcerea pentru viteză: "ce plăcere să faci să sară alarma unui radar", scria el pe reţelele sociale în 2012, când circula cu 200 de kilometri la oră, potrivit informaţiilor publicate vineri de cotidianul ABC. Compania care gestionează Căile Ferate spaniole a confirmat în faţa judecătorului că trenul avea 190 de kilometri la oră, pe o porţiune pe care trebuia să aibă maxim 80. Poliţia l-a arestat pe mecanic, care a recunoscut după accident că avea viteză prea mare, mai notează cotidianul spaniol.

De ce mergea cu 190 de kilometri la oră? se întreabă

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 2 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 3 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Donald Trump critică dur Israelul și Iranul pentru încălcarea armistițiului: „Cele două țări nu știu ce fac”

Mediafax acum 33 minute
Războiul dintre Israel și Iran, care durează de aproape două săptămâni, a cunoscut o nouă escaladare marți, în ciuda acordului de încetare a focului intermediat de Statele Unite. Președintele american Donald Trump s-a declarat profund nemulțumit de

Bihor: Doi adulţi au murit iar un copil a fost rănit într-un accident produs pe centura oraşului Aleşd FOTO

News.ro acum 48 minute
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un copil a fost rănit într-un accident produs pe centura oraşului Aleşd, unde un autoturism şi un autocar s-au ciocnit. Cele zece persoane aflate în autocar au scăpat tefere, victimele fiind pasagerii autoturismul

Elena Udrea ar putea părăsi Penitenciarul Târgșor. Aviz favorabil pentru eliberarea ei

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea ar putea părăsi în curând Penitenciarul Târgșor, după ce comisia de liberare condiționată a unității de detenție a emis un aviz favorabil eliberării, constatând că fostul ministru al Dezvoltării Regionale a îndeplinit toate condițiile pr

Cadavrul unei femei, înfășurat într-un sac de dormit, a fost găsit într-un imobil din Ploiești

Adevarul acum 57 minute
Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, marţi după amiază, 24 iunie, într-un imobil din apropiere de centrul Ploieştiului.

Toate mall-urile din România obligate de ANPC să facă deratizare de urgență

Mediafax acum o ora
Problema este gravă, în special în food court-uri. Controalele comisarilor ANPC au confirmat infestări cu insecte în zonele destinate alimentației publice, o situație pe care autoritatea o califică drept „inacceptabilă”. Sesizările consumatorilor s-

Cu ce avion a plecat președintele Nicușor Dan la summitul NATO de la Haga

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan se deplasează de la București la Amsterdam tot cu un avion de transport militar de tip C-27J Spartan, precum a făcut la precedentele vizite externe, relatează publicațai specializată în știri din aviație BoardingPass. După a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 6 ore
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Vremea

București
acum

36°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mar.

17°/27°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

36°
mar.

18°/36°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

33°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°