Preşedintele francez Francois Hollande a propus joi, în cursul summitului statelor din Balcanii occidentali, în Slovenia, ajutorul Franţei în încercarea de a reglementa conflictul dintre Grecia şi Macedonia cu privire la numele celei din urmă, relatează AFP.
Atena şi Skopje dispută numele Macedonia de când această fostă republică iugoslavă şi-a proclamat independenţa în 1991.
Grecia, care are o provincie ce poartă numele Macedonia, consideră că acest nume aparţine exclusiv patrimoniului său istoric. Din această cauză ea blochează eforturile Macedoniei de a adera la NATO şi de a progresa către aderarea la Uniunea Europeană.
Subliniind "calitatea relaţiilor" dintre Franţa şi Grecia, Hollande a declarat că Franţa este "dispusă să caute o soluţie".
"Problema numelui blochează pentru moment procesul şi este adevărat că nu putem rămâne în acest punct", a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele sloven Borut Pahor.
De asemenea, liderul francez a amintit "angajamentul Franţei pentru deschiderea perspective europene. Putem vorbi tuturor, avem relaţii bune cu toate statele din Balcani", a subliniat el.
Preşedintele francez Francois Hollande a propus joi, în cursul summitului statelor din Balcanii occidentali, în Slovenia, ajutorul Franţei în încercarea de a reglementa conflictul dintre Grecia şi Macedonia cu privire la numele celei din urmă, relatează AFP.
Atena şi Skopje dispută numele Macedonia de când această fostă republică iugoslavă şi-a proclamat independenţa în 1991.
Grecia, care are o provincie ce poartă numele Macedonia, consideră că acest nume aparţine exclusiv patrimoniului său istoric. Din această cauză ea blochează eforturile Macedoniei de a adera la NATO şi de a progresa către aderarea la Uniunea Europeană.
Subliniind "calitatea relaţiilor" dintre Franţa şi Grecia, Hollande a