Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Popa: „Am urmărit interesul copiilor, am vrut ca ei să aibă cât mai multe jocuri”

Publicat in Gazeta Noua, vineri 26 iulie 2013 ·

Deşi nu a avut rivală la Turneul Final de la Arad de la nivelul Cupei Hagi, grupa născută 2001 de la CSS Corabia a fost deposedată de titlu, iar corăbienii au pierdut dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial Cupa Hagi, ce urmează să se dispute pe stadionul Wembley din Londra.

Elevii profesorului Gigi Vâlcu şi-au văzut visul spulberat în urma unei decizii a Federaţiei Române de Fotbal, care este una controversată. CSS Corabia a avut în componenţă şi patru jucători transferaţi de la FC Olt Slatina, Eugen Militaru, Alex Georgescu, Bogdan Călin şi Codruţ Turcin. Profesorul Marius Popa, cel care i-a format pe cei patru la CSS Slatina, susţine că măsura luată de oficialii FRF este una fără precedent, că este injustă şi a explicat cum s-a ajuns la această situaţie.

„Sunt trei motive pentru care trebuia să se ia o decizie în favoarea noastră.În primul rând, Cupa Hagi Danone nu este o competiţie oficială, nu este organizată de FRF, conform ROAF, ei spun că este o decizie dată de Departamentul de Copii şi Juniori, dar acest departament nu poate aduce modificări dacă nu sunt aprobate de Comitetul Executiv. În al doilea rând, jucătorul Militaru a luat cartonaşul roşu pentru FC Olt Slatina într-o competiţie oficială, la nivelul juniorilor D, desfăşurată la Sibiu, şi a fost sancţionat pentru CSS Corabia într-o competiţie neoficială, Cupa Hagi. Prima dată au judecat corect contestaţia făcută de Sporting Junior Vaslui, s-au legat de dreptul de joc, au spus că este o contestaţie tardivă, pentru că dreptul de joc se face la meci, am dus documentaţia necesară şi s-au convins că toate actele sunt în regulă”, a spus Marius Popa.

Acesta spune că a urmărit doar interesul copiilor, încercând ca, prin aceste competiţii, juniorii săi să aibă cât mai multe jocuri.

„Cei de la FRF au observat că jucătorii de la Slatina au evoluat şi în altă

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 52 minute
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 2 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 3 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 3 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 4 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 2 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

10°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°