Pentru că scriu într-o revistă veselă, ar trebui să mă dau rotund numai printre orgolii și proști. Prostia e motorul care mișcă lumea, înțelepții chinuindu-se ani și epoci de-a rîndul să scoată pietrele aruncate în balta mondială de netoții cu stea în frunte. E o luptă fără sfîrșit, că prostia nu moare niciodată. Dar, deși azi vorbim despre cea agresivă și lacomă, nu mai văd nici un deștept în stare să întoarcă istoria din drum. Acum cîteva zile, un buldozer a ras de pe fața pămîntului casa lui Max Blecher, din municipiul Roman. Proprietarii aveau autorizația de demolare încă de la sfîrșitul anului trecut, dar, seduși de un frumos/bănos contract imobiliar, au pus-o în aplicare cu conștiința datoriei împlinite.

Numai că reședința straniului, vizionarului scriitor dispare dimpreună cu altele, ștergîndu-se de pe fața pămîntului memoria palpabilă a înaintașilor. Casa Prager (singura din București proiectată de Henrieta Delavrancea-Gibory), casa lui Ionel Teodoreanu, din Iași, casa în care au stat Eminescu și Veronica Micle, casa lui Al. Rosetti (pe Dionisie Lupu), casa familiei Dinu Giurescu, casa generalului Zizi Cantacuzino, muzeul-casă memorială Spiru Haret (strada Gheorghe Manu), casa Miclescu – toate au avut aceeași soartă stupidă. Se pregătesc casa Țiteica (pe Dionisie Lupu), casa Coandă, casa Dinu Lipatti, casa lui George Enescu, din Mihăileni, județul Botoșani, și sute de case monument istoric în toată țara. Un efort susținut de radere și de eliberare a spațiului cu vedere la stradă e în toi. Prostia umple voioasă balta românească de pietre.

Pentru că scriu într-o revistă veselă, ar trebui să mă dau rotund numai printre orgolii și proști. Prostia e motorul care mișcă lumea, înțelepții chinuindu-se ani și epoci de-a rîndul să scoată pietrele aruncate în balta mondială de netoții cu stea în frunte. E o luptă fără sfîrșit, că prostia nu moare