Joi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele a patru bărbaţi din comuna Topliceni, cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani. Cei patru fraţi sunt suspectaţi de trafic de persoane.
Poliţiştii au găsit la domiciliile celor patru fraţi din Topliceni mai multe înscrisuri şi au indisponibilizat un imobil.
Suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău pentru audieri.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, cei patru fraţi sunt suspectaţi că, în perioada octombrie 2011 - iunie 2013, ar fi racolat, din mai multe comune din judeţ şase persoane care erau în vârstă sau prezentau deficienţe fizice, şi le-ar fi transportat pe teritoriul Franţei, unde le-ar fi obligat să practice cerşetoria. Banii astfel obţinuţi ar fi fost însuşiţi în totalitate de cei patru suspecţi, o parte fiind investiţi în achiziţionarea unui imobil.
Trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracţional organizat şi trafic de persoane.
Aceştia vor fi prezentaţi în cursul zilei de astăzi magistraţilor de la Tribunalul Buzău, cu propunerea de arestare preventivă. Împotriva celui de-al patrulea suspect a fost dispună măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Citeşte şi: Cooperare româno-italiană pentru depistarea unor proxeneţi. Printre ei se află şi buzoieni