Rasmussen, Naum, Ciocan, Miriuţă, etc.
Fiecare dintre noi avînd dreptul intim la propriul top al ideilor care, în cadrul bombardamentului informaţional, ne bubuie în minte, îmi iau azi libertatea să selectez primele trei din ultima săptămînă. Chiar dacă nu sînt toate de natură biciclistă, le-aş numi froomidabile, dedicîndu-le lui Chris Froome, cel care ne-a dominat săptămîna. Prima, după gustul meu - căci mai există şi gust… - este opinia lui Rasmussen, la capătul interviului acordat lui Radu Naum (în paranteză: un interviu excepţional). Omul, la 39 de ani, un cineva cîndva în Turul Franţei, a recunoscut, fie şi tîrziu, că “a luat” şi el în cariera sa, dar e departe de vehemenţa anti-Lance, deşi nu-l propune ca model băieţilor din echipa pe care o conduce. E moderat în “problemă” - discută de monstru, pe de-o parte şi pe o alta, găsindu-i chiar merite în popularizarea ciclismului.
Elegant, bine echilibrat, Radu nu-şi pierde punctul său de vedere anti-dopaj şi în sprintul final al discuţiei ajunge la chestiunea cheie: dopîndu-vă nu vă gîndiţi la sănătate? La care Rasmussen e la fel de categoric: “Nimeni în pluton nu se gîndeşte la sănătate, doar la meseria lui”. Se poate da răcnet, desigur, totuşi e greu de ignorat acest adevăr atît de complicat ca tot ce ţine de natura umană. El mi-a adus aminte de imaginea violentă, fie şi exagerată, folosită în comentariile sale admirabile de Alex Ciocan pentru a ne lămuri ce simte un ciclist, la 1 km de sosirea într-un vîrf din munţii turului: “Îţi vine să iei un Kalaşnikov şi să tragi în toţi”. E o imagine de intensitatea acelei expresii, tot de la Ciocan citare, “a te lovi foamea” într-o căţărare, aşa cum i s-a întîmplat lui Froome în cel mai dificil moment al victoriei sale.
A doua “bubuială” mi-a produs-o Miriuţă, după cel mai bun meci al începutului de sezon, Steaua - Ceahlăul; omul nu emitea decît 1% obie