Actriţa Bernadette Lafont, un simbol al Noului Val din cinematografia franceză, devenită celebră graţie evoluţiilor sale în filme regizate de Claude Chabrol, François Truffaut şi Claude Miller, a murit joi la vârsta de 74 de ani, informează AFP.
Actriţa, care a alternat în cariera ei filmele de autor cu cele populare, a fost internată luni la un spital din Nimes, oraşul ei natal din sudul Franţei.
Cu un zâmbet larg şi maliţios, un farmec natural, inalterabil, şi o voce insinuantă, Bernadette Lafont a întruchipat insolenţa şi libertatea cinematografiei din "Nouvelle Vague".
Descoperită în 1957 în "Les Mistons", de François Truffaut, ea a jucat ultimul ei rol - după alte 120 de filme -, cel al unei bunici care face trafic cu haşiş, în "Paulette", de Jérôme Enrico. Filmul a fost lansat în ianuarie şi a atras în cinematografele franceze peste 1 milion de spectatori.
Bernadette Lafont, o femeie care nu a încercat niciodată să îşi ascundă vârsta, a sărbătorit în 2007, la 68 de ani, împlinirea a 50 de ani de actorie şi o carieră spectaculoasă nu doar în cinema, ci şi în televiziune.
Născută pe 26 octombrie 1938 într-o familie protestantă, Bernadette Lafont dorea să se dedice dansului, înainte de a se căsători cu actorul Gérard Blain. În timpul căsătoriei lor, cei doi s-au împrietenit cu tinerii scriitori, jurnalişti şi scenarişti de la Les Cahiers du Cinéma, care au revoluţionat cinematografia franceză punând bazele Noului Val.
După "Les Mistons" de Truffaut, Claude Chabrol i-a oferit actriţei Bernadette Lafont rolul principal feminin în "Le Beau Serge" (1958).
Fără să dispună de pregătire de specialitate, jucând din instinct, direct şi fără artificii, Bernadette Lafont a interpretat magistral rolurile din filmele marcante de Claude Chabrol "(A double tour", "Les bonnes femmes", "Les Godelureaux"). După o perioadă de "eclipsă"