Esteve Soler este un tînăr autor catalan care se ia la trîntă cu marile concepte (democrația, progresul, iubirea) demonstrează, de după aparent protectorul paravan al Grand Guignol-ului sau burlescului, cam ce sînt ele, arătînd în mod direct exact ceea ce ar trebui să nu fie, și pe toate astea le face într-o extrem de prizată și montată trilogie (trilogia Contra...) compusă din scene sau piese scurte, caracterizate printr-o scriitură nervoasă și directă, uneori grotescă, alteori absurdă, uneori moralizatoare, alteori perversă, uneori șocantă, alteori profund emoționantă, dar întotdeauna croită în așa fel încît nu te poate lăsa indiferent. Fiecare scenă/piesă scurtă este ca acele celebre povestiri cu final neașteptat, pornind de la premise de multe ori ieșite din tiparele a ceea ce ne-am obișnuit să numin normalitate și ajungînd, în urma unei demonstrații concise, la concluzii capabile să te facă să-ți ții respirația, fie și pentru cîteva secunde.

Structura

Regizorul Radu-Alexandru Nica, secondat de asistenta de regie Olga Macrinici, a optat pentru reconstituirea din bucăți a iubirii (Contra iubirii, șapte piese scurte burlești, în traducerea Luminiţei Voina Răuţ), prin aparenta demontare a ei, în cel mai nou spațiul al Naționalului tîrgumureșean, Sala Parking, un subsol extrem de ofertant – și ca loc în sine, şi ca simbol – pentru aventuri teatrale ieșite din tipare. Alături de scenografa Cristina Milea și de compozitorul și sound-designer-ul Vlaicu Golcea, regizorul a construit un spațiu de tip instalație, în care actorii își fac simțită prezența și absența (da, aici și absența lor devine materială). Din cele șapte piese scurte au rămas doar șase, s-a renunțat la monologul directorului de casting pentru filme pentru adulți, imaginea de ansamblu fiind compusă doar din scenele în mai multe personaje (două, trei sau patru). Specifică acest