Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Îngrijorare în creştere în rândul unor ţări occidentale faţă de criza egipteană

Publicat in Ora de Iasi, vineri 26 iulie 2013 ·

Unele ţări occidentale resimt faţă de criza egipteană o îngrijorare în creştere, împărtăşind temeri că angajamentul armatei de a aduce ţara pe o cale democratică să nu fie altceva decât o iluzie destinată să ascundă o intenţie de preluare a puterii pentru o perioadă mai lungă de timp, relatează AFP.

Cu toate că Statele Unite au refuzat până în prezent să califice înlăturarea de la putere a preşedintelui Mohamed Morsi drept lovitură de stat – ceea ce, în virtutea legii americane, ar fi antrenat în mod automat îngheţarea unui ajutor militar în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari americani -, Washingtonul a transmis un avertisment liderilor interimari ai ţării, miercuri, suspendând livrarea a patru avioane de vânătoare F-16.

De asemenea, Regatul Unit a anunţat săptămâna trecută că va reveni asupra autorizaţiilor de export a unor echipamente militare către Egipt, din cauza unor temeri ca acestea să nu fie utilizate împotriva manifestanţilor. Autorizaţiile se referă la componente de vehicule blindate şi mitraliere, dar şi la echipamente de radio şi comunicaţii, mai ales pentru tancuri.

Liderii interimari ai Egiptului au prezentat o foaie de parcurs pentru adoptarea unei noi Constituţii şi organizarea de noi alegeri, dar părerile sunt împărţite cu privire la două întrebări, şi anume dacă noua putere îşi va respecta angajamentele şi în ce moment va fi lansat procesul planificat.

Îngrijorările au crescut, de asemenea, în urma îndemnului la manifestaţii lansat de şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sissi, care a cerut ca egiptenii să iasă pe străzi pentru a-i da un “mandat” cu scopul “de a termina cu terorismul şi violenţa”, invitaţie care, potrivit Fraţilor Musulmani, din rândul cărora provine Mohamed Morsi, reprezintă un “apel la război civil”.

“Realitatea este că Egiptul a revenit la un sistem mai autoritar, cu o clasă politică

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 22 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°