Ce înseamnă coeziunea socială a unei ţări, şi de ce depinde aceasta? Fericirea colectivă nu provine întotdeauna de unde ne aşteptăm...

Aş fi vrut să scriu două cuvinte despre coeziune, mai bine zis lipsa ei, în ceea ce priveşte românii. Nu o spun eu, neapărat, ci un articol semnat Jan Bielicki, în Süddeutsche Zeitung, preluat de Presseurop. Am fost intrigată, citindu-l, de unele afirmaţii, gen:

în ceea ce priveşte coeziunea, ţările scandinave se află în fruntea clasamentului, pe când ţările din sud-estul Europei, nu. [...] Locurile unde coeziune socială între grupuri lasă foarte mult de dorit sunt România, Grecia şi Bulgaria.

Sau

gradul de coeziune al unei societăţi, pentru cercetători, se măsoară în funcţie de trei aspecte:relaţiile sociale dintre indivizi, legăturile emoţionale pe care aceştia le întreţin cu colectivitatea şi, în final, sentimentul lor de responsabilitate faţă de interesul general.

Plus

în majoritatea ţărilor în care religia joacă un rol cotidian foarte important, de exemplu România, Grecia, Polonia sau Italia, coeziunea socială este mai degrabă slabă. În cele şase ţări care se situează în fruntea clasamentului, religia are, dimpotrivă, un loc relativ restrâns în viaţa cotidiană a locuitorilor.

Trec dincolo de concluzie, care se vrea optimistă, coeziunea duce la fericire, şi revin la frazele iniţiale, întrebându-mă cât din aceste fraze este adevărat pentru România, sau nu. Sigur, este evident că românii sunt incapabili, se pare, să recunoască, în afara a foarte puţine excepţii, realizări sau gesturi remarcabile înfăptuite de "opoziţie". Oricare ar fi ea.

Societatea şi elitele sunt extrem de divizate: dacă nu eşti cu UE eşti în mod obligatoriu cu ruşii, ca şi cum unii ar fi Albă ca Zăpada şi ceilalţi, vinovatul de serviciu. Este la fel de sigur că, în ciuda a tot şi a toate, credinţa în Dumnezeu