Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend la Gărâna, cu mult folk, concursuri cu biciclete şi festivalul berii germane

Publicat in Press Alert, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

O nouă ediţie a Semenic Fest Folk va readuce pe scena din Poiana Lupului o serie de nume cunoscute ale genului, weekendul respectiv având parte şi de prezentare de modă, bike fest şi un festival al berii. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 – 11 august.

Timp de două zile, de la ora 19.30, la faţa locului vor urca pe scenă Vasile Şeicaru, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Emeric Imre, Alina Manole şi Cristian Buica (vineri, 9 august) şi Mircea Baniciu, Poesis, Zoia Alecu, Adrian Sărmăşan, Dinu Olăraşu şi Pragu De Sus (sâmbătă, 10 august). Evenimentul organizat de SC Lupo Touring SRL va include şi o prezentare de creaţii vestimentare Roniţa Şerban, iar preţul unui bilet este de 30 lei/seară sau 50 lei/abonament .

“Semenic Mountain Bike Fest” 2013 adună la start amatorii de sport în aer liber duminică, 11 august, de la ora 10.30, pe două trasee: Cross Country circuit (XCC) – traseul “expert” 5 km x 4 ture şi Cross Country circuit (XCC) – traseul “amatori” 3 km x 4 ture. Înscrierea participanţilor se poate face prin înregistrare online sau direct la Centru de Concurs. Ziua de duminica va fi rezervată, de asemenea, Festivalului Berii Bavareze Wieninger, la care, cu începere de la ora 1930, vor fi prezenţi pe scenă Formaţia de Dansuri Germane a F.D.G.R., Weidenthaler Musikanten şi Pragu De Sus.

Cu ocazia acestui festival, formaţia timişoreană Pragu De Sus va lansa cel de-al treilea material discografic „Blocaj în verde“. „De la precedentul nostru album, «Ultimul poet», scos în 2009, a fost nevoie de trei ani pentru creaţie şi încă un an pentru editare. Compoziţiile sunt toate ale mele, iar punctele forte ale discului le vor decide ascultătorii. Pot spune doar că, tehnic, albumul e bine realizat. Am lucrat cu profesionişti, am tras tobele acustic, iar la celelalte instrumente s-a lucrat cu mare grijă. E un produs timişorean, doar masterul s-a fă

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 53 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 32 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°