Fenomenul apare oriunde şi oricând guvernul decide să intervină în relaţiile de liber schimb dintre indivizi. De vină pentru existenţa acestui tip de corupţie nu sunt nici fanarioţii, nici regăţenii, nici bicicliştii şi – culmea – nici măcar profesorii de sport.

Să presupunem că eu sunt un vânzător de pâine şi că Marius, prietenul meu, îmi este client. Aceasta înseamnă că eu îi vând de bunăvoie pâine lui Marius şi că Marius cumpără de bunăvoie pâine de la mine.

Să mai presupunem că pentru o pâine, eu cer 2 lei. Altfel spus, pentru 2 lei eu sunt dispus să vând, iar Marius să cumpere o pâine. În acest caz avem de-a face cu o relaţie de liber schimb. Este extrem de important să înţelegem că într-o astfel de relaţie bunurile schimbate nu sunt echivalente. Pentru mine, 2 lei valorează mai mult decât o pâine, altfel nu m-aş hotărî să fac schimbul. Pentru Marius, dimpotrivă, o pâine valorează mai mult decât 2 lei. Cu alte cuvinte, a fi proprietarul unei pâini este pentru el mai important decât a fi proprietarul a 2 lei. Altfel, el nu ar accepta schimbul.

Caracteristica fundamentală a unei relaţii de liber schimb este aceea că, la momentul schimbului, fiecare parte consideră că bunul pe care îl primeşte este mai valoros decât bunul pe care îl oferă. Acesta este motivul pentru care economiştii afirmă că liberul schimb este reciproc avantajos. Este evident posibil ca, după efectuarea schimbului, una dintre părţi să îşi modifice evaluarea şi să considere că bunul primit este mai puţin valoros decât cel oferit. Dar, la momentul schimbului, dacă cel puţin una dintre părţi ar fi decis altfel, schimbul nu ar fi avut loc.

Să presupunem acum că, dintr-un motiv sau altul, guvernul decide să intervină în relaţia de liber schimb dintre mine şi Marius. El poate face lucrul acesta fie fixând arbitrar preţul pâinii, fie declarând ilegal comerţul cu pâine. (A doua v