Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZECE obiceiuri UCIGĂTOARE. Lucruri pe care le faci aproape ZILNIC, fără să-ţi dai seama cât de PERICULOASE sunt

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Unele din obiceiurile pe care le avem sunt mai primejdioase decât ne-am putea imagina. De la mâncarea pe care o consumăm regulat, până la respirat, lucrurile pe care le facem aproape zi de zi ascund pericole de care nu suntem conştienţi.

Site-ul listverse.com a realizat o lista a celor mai obişnuite activităţi ale omului, care, fără să ne dăm seama, ne pot afecta serios sănătatea, putând duce chiar la deces.

1. Consumul cărnii de peşte

Deşi medicii recomandă peştele în meniul fiecărei persoane, consumul acestuia regulat poate fi dăunător. Peştii sunt plini de toxinele care se găsesc în apele din care sunt pescuiţi, precum cei din oceane, care conţin urme de mercur. Nici cei care se găsesc în fermele piscicole nu sunt mai puţin dăunători, întrucât sunt trataţi cu pesticide, iar consumul lor regulat creşte riscul îmbolnăvirii de cancer.

2. Consumul apei potabile

Acidul perfluorooctanoic se găseşte în foarte multe din lucrurile cu care intrăm în contact zilnic: ambalajul alimentelor, covoare, obiecte electronice, chiar şi în apa potabilă. Experimentele au demonstrat că acidul perfluorooctanoic afectează sistemul imunitar al şoarecilor. În cazul oamenilor, ingerarea în organism a acestei substanţe chimice poate duce la apariţia bolilor de tiroidă.

3. Sticlele de plastic cu apă caldă (foto)

Unii oameni folosesc sticle de plastic umplute cu apă caldă, pentru a se încălzi. Placticul din care acestea sunt confecţionate conţine însă o substanţă chimică, bisfenolul A, care poate cauza cancer la sân, de prostată şi disfuncţii ale sistemului endocrin.

4. Folosirea aţei dentare şi spălatul pe cap

Două activităţi care ţin de igiena oricărei persoane, însă care pot fi extrem de periculoase. Unele produse de igienă personală, precum aţa dentară şi şamponul, conţin compuşi perfluorinaţi, dăunători pentru ficat  şi rinichi,

5. Tel

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 22 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 17 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 22 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°