Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Tranziţia de pe şine. Trenul, un colos lovit de degradare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Cu mulţi ani în urmă, trenul era cel mai iubit mijloc de transport. Între timp, lucrurile s-au schimbat drastic. Totul se reduce, acum, la vagoane neîngrijite şi distruse de timp, agăţate de locomotive îmbătrânite, lipsite de puterea de a se mai trage pe sine după ele, fără a pune la socoteală şi vagoanele roase de rugină şi nepăsare.

Vagoanele, murdare şi „pătate“ cu mesaje matrimoniale

La ora 6.20, când zorii abia mijesc, în staţia CFR din Slobozia, câţiva călători aşteaptă liniştiţi, pe peron, fostul personal, actualmente Regio, care îi duce în Capitală.

Trenul nu este încă garat în faţa staţiei. Din depărtare, un conductor cu un steguleţ galben în mână face semn mecanicului să aducă trenul din depou în staţie.

Încet, încet, vagoanele sunt împinse pe şinele de oţel, roase de trecerea ireversibilă timpului. În timp ce se pregăteşte să urce într-unul din cele şapte vagoane ale trenului personal 8122, Slobozia Veche- Bucureşti Nord, un tânăr se uită la ceas şi, apoi, exclamă intrigat: „Cu siguranţă vom întârzia. Ora plecării a trecut demult“.

Imediat ce împiegatul se asigură că toată lumea a urcat, face semn mecanicului să pornească la drum.

Vechi de mai bine de 30 de ani, la interior, vagoanele arată sumbru. Mizeria se întâlneşte la tot pasul, de-a lungul coridoarelor.

Uşile compartimentelor abia se închid, iar geamurile sunt folosite pe post de sistem de ventilaţie. Pe scaune, este imposibil să te aşezi. Arată de parcă hoardele de tătari ar fi ales trenul în migraţia lor de-a lungul vremii. Pe spătarul unuia dintre scaune, e scris cu litere mari: „Maria + George=LOVE“, ceea ce te duce cu gândul că dragostea celor doi este atât de mare, încât toţi cei care urcă în tren trebuie să ştie depre acest lucru.

Puţin mai jos, este scrijelit şi un număr de telefon, al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 2 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu- Ruse. Programul CIRCULAȚIEI pe Podul Prieteniei / Care sunt rutele alternative pentru șoferi

Gandul acum 33 minute
Vești nu tocmai bune pentru șoferi, după ce autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27.03.2025 (joi) – 28.03.2025 (vineri), pe ambele sensuri de circulație. Circulația pe Podul Prieteniei va f

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 4 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Hidroelectrica redă în funcţiune hidroagregatul 1 de la hidrocentrala Porţile de Fier I, investiţie de aproximativ 55 milioane lei

News.ro acum o ora
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a finalizat lucrările de mentenanţă la hidroagregatul nr. 1 de la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I. Proiectul în valoare de aproximativ 55 milioane lei

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum o ora
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

Gorj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor / El a determinat o victimă de 10 ani să îi trimită filmări cu conţinut sexual explicit

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Gorj, pentru 30 zile, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor, el fiind acuzat că s-a prezentat drept o adolescentă şi a determinat o victimă de 10 an

Trei adolescenți din București, arestați pentru tentativă de omor după ce și-au bătut și înjunghiat un coleg de școală

Libertatea acum 48 minute
Trei adolescenți minori din București au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, după ce au atacat un coleg la ieșirea dintr-o școală din sectorul 2 din București, informează agenția de presă News.

Lewis Hamilton va porni din pole position în cursa sprint din China

Mediafax acum 26 minute
Hamilton a sosit la Shanghai după dezamăgitoarea cursă de deschidere a sezonului de weekendul trecut din Australia, unde a terminat pe locul 10 în prima sa cursă pentru Ferrari. În China, timpul lui Hamilton a fost de doar 18 miimi de secundă în faț

Organizația veteranilor din Rusia cere interzicerea telenovelelor turcești: „Rusoaicele își pierd interesul pentru compatrioți”. O deputată a propus o soluție alternativă

HotNews acum 46 minute
Organizația Veteranilor Ruși s-a adresat autorităților ruse cu solicitarea de a interzice telenovele turcești care înfățișează bărbați ideali și despre care spun că adâncesc criza demografică din Rusia fiindcă femeile își pierd interesul pentru bărb

Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum 31 minute
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Vremea

București
acum

15°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/16°
Timisoara
acum

15°
vin.

3°/15°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°