Mulţi cred că celebrul cîntăreţ a decedat în mai 1981 pentru că a refuzat să se trateze în urma unei accidentări suferite la o miuţă. Ceea ce se ştie cu exactitate e că simbolul reggae era nebun după “soccer”
Să fie 1977. Hai, 1978, poate! “Battersea Park”, undeva în Londra. 83 de hectare de verdeaţă şi nişte nebuni care joacă fotbal. “Trosc!”. Gheată de fotbal peste gheată de fotbal. Unul e la pămînt. Ţipă de durere. Degetul mare de la dreptul pulsează, pare că vrea să se desprindă de picior. Pac, niţică apă, o strîngere din dinţi şi gata, la treabă din nou! “«Tuff Gong», poate ar fi bine să mergem să te vadă un felcer, ceva!”, zice un coechipier. “Mergem înainte, fără bisturiu!”.
Vreo patru luni trec de la treaba asta. Tot Londra. Spital. “Degetul mare de la dreptul e afectat rău. Ce zic eu afectat, dom’le, e cancer! Trebuie tăiat!”. Pacientul e Nesta Robert Marley, un tip pe la treizeci şi ceva de ani. Da, ACEL Bob Marley, Regele Reggae.
Bătut cu o curea din cauza alergăturii…
De mic a fost “fiert” pe fotbal. La 15 ani a semnat de primire pentru prima bătaie de la maică-sa. Jucase pînă în miez de noapte. Rupsese tenişii. L-a “curentat” cu o curea. Ca să-l ierte, a reparat o masă. Cînd s-a apucat de muzică, în fiecare pauză fugărea mingea. Uneori, mergea şi cu portocale. Avea lîngă el “Bocitorii”, băieţii care-i ţineau isonul. La propriu şi la figurat. Găseau un petic de iarbă şi… Bagă!!! Allan “Skill” Cole, considerat de mulţi cel mai mare fotbalist jamaican din toate timpurile, cel care avea să-i devină şi manager, îl învăţa ce şi cum. Bob era tehnic şi puternic. Zicea că fotbalul e viaţa lui. “Am nevoie să fiu liber. Mingea înseamnă libertate”. Se antrenau pe nisipul fierbinte. Cînd a ajuns la Rio, pentru un concert, a intrat într-un magazin şi a “spart” 1.000 de dolari numai pe ghete şi şorturi. Era atît de absorbit de fenomen încît
