Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii vând cu success în Franţa un carburant eco, ce aduce economii de 30 de euro la fiecare plin

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Dyneff, compania petrolieră deţinută de grupul Rompetrol în Europa Occidentală, vinde cu succes în staţiile de distribuţie a carburanţilor din sudul Franţei un produs bio, denumit E 85.

Compus în proprţie de 75-85% din etanol şi restul din benzină cu cifra octanică 95, produsul este conceput special pentru piaţa franceză, una dintre cele mai avansate din Europa din punct de vedere al utilizării biocarburanţilor.

Dat fiind conţinutul mare de componentă bio, produsul este mai ieftin decât benzina clasică şi decât motorina. Astfel, la o staţie Dyneff, un litru de E 85 costă 0,94 euro, în condiţiile în care un litru de benzină de 95 1,60 euro, iar un litru de motorină 1,40 euro. Aşadar, comparativ cu benzina de 95, amestecul E 85 este cu circa 41% mai ieftin.

Totuşi, acest carburant nu poate fi pus direct în rezervor dacă motorul nu este adaptat. În acest sens, este nevoie de un dispozitiv numit kit flex fuel, care ar costa circa 400 de euro, cu montajul inclus. În plus, consumul de carburant este mai mare, cu 20% şi chiar peste. Totuşi, dată fiind diferenţa de preţ, şoferul câştigă în jur 30 de euro la fiercare plin, dacă alimentează cu E 85, comparativ cu benzina de 95.

Produsul are un preţ mai mic din cauza taxelor mai mici şi este avantajos şi pentru companiile petroliere să îl vândă, dat fiind că, în Franţa şi ele beneficiază de unele reduceri de taxe dacă oferă produse mai puţin poluante. Carburantul are un impact pozitiv în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a încălzirii globale.

Chiar dacă produsul exista de mai multă vreme în Franţa, cei de la Dyneff sunt primii care l-au pus în staţiile de alimentare din sudul Franţei, piaţă pe care dieselul face legea. Dyneff ocupă în prezent locul 3 pe piaţa distribuţiei de E85 în Franţa, iar la sfârşitul anului 2012 a atins o cotă de piaţă de 12% la nivel naţional cu 13 staţii de a

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 59 minute
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 28 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 16 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 33 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Circulaţia feroviară, oprită temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu în urma unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie. Trei trenuri staţionează

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică, anunţă oficialii CFR. Din cauza avariei, trei trenuri care urmau să tranziteze z

Incident la Oradea. Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt

Mediafax acum o ora
Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt în cadrul evenimentului Festivalul Copiilor din Oradea. Şase copii au fost răniţi uşor, iar trei dintre aceştia au fost transportaţi la spital. Organizatorii au demontat toat

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 58 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°